Grecia și-a deschis sezonul turistic cu restricții mai dure decât în România. De ce tavernele n-au voie să pună muzică

Data publicării:
oameni la taverna
Foto: Profimedia Images

Grecia și-a deschis oficial sezonul turistic la sfârșitul săptămânii trecute, dar autoritățile rămân foarte precaute, iar restricțiile aflate încă în vigoare sunt pe alocuri mai aspre decât în România. Dan Adrian Drăgan, un român stabilit în Thassos, a povestit duminică seara la Digi24 care sunt în prezent condițiile oferite turiștilor și ce reguli trebuie să respecte ei și localnicii. 

Intrarea pe teritoriul elen este permisă doar turiștilor care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, un test PCR negativ sau o adeverință că au trecut prin boală.

Momentan nu sunt chiar atât de mulți turiști români, pentru că Grecia încă se află pe lista galbenă a României. „În următoarea săptămână, Grecia nu reprezintă încă destinația ideală pentru români, dar din iunie este de așteptat să dispară, probabil, cât mai multe dintre restricții. Au fost foarte mulți români care au venit în perioada sărbătorilor pascale, au venit câțiva turiști chiar și în acest weekend, dar nu foarte mulți”, a declarat la Digi24 Dan Adrian Drăgan, administrator al Forumului Grecia.

Grecia a început să ridice din restricții de la 19 aprilie și este de așteptat ca treptat să anunțe și alte relaxări, dar nu se știe exact când se va întâmpla asta. Grecia în continuare se luptă să păstreze un echilibru între turism și sistemul sanitar și de aceea o parte din restricțiile care sunt încă în vigoare se referă cumva mai mult la localnici, a explicat Adrian Drăgan. 

Ce restricții sunt încă în vigoare

Masca, de pildă, rămâne obligatorie în spațiile publice și încă există carantină de noapte, care intră în vigoare de la ora 0:00 până la ora 5:00, a povestit Dan Adrian Drăgan.

Restricțiile care interziceau deplasarea dintr-o regiune în alta au fost însă ridicate. „Nu trebuie să mai avem declarația pe proprie răspundere când părăsim casa sau hotelul, nu trebuie să mai dăm SMS, dacă avem număr de Grecia”, a spus românul din Thassos.

Rămâne valabilă interdicția de a nu fi mai mult de trei persoane adulte într-un autovehicul, dacă nu sunt din aceeași familie. 

Terasele sunt deschise, plajele sunt organizate, dar nu s-au deschis încă toate restaurantele, doar 40-50 la sută dintre ele sunt deschise. De asemenea, sunt deschise cam jumătate din taverne, iar magazinele tot cam așa.

Citiți și: Cum arată plajele din Grecia, la deschiderea sezonului. Primii turiști au venit în vacanță - GALERIE FOTO

La taverne au voie maximum șase persoane la o masă și este interzisă muzica, „explicația fiind că dacă e gălăgie în tavernă, am vorbi un pic mai tare și am vorbi cu precipitații. Sperăm să se renunțe la chestia asta, pentru că nu așa întâmpinau grecii turiștii, cu liniște, ci cu muzică. În momentul de față nu este atmosfera cu care eram obișnuiți în trecut”, a spus Dan Adrian Drăgan.

Cum sunt prețurile

Majoritatea hotelurilor așteaptă turiștii, există interes, foarte mulți turiști solicită oferte, dar încă nu s-au apucat să facă rezervări.

Prețurile sunt la nivelul din 2019, grecii au încercat să nu crească prețurile. „Cu siguranță nu ne vom întâlni cu același prețuri din 2020, care a fost un an atipic, când grecii au fost un pic speriați și au coborât prețurile destul de mult, au fost niște oferte de preț foarte bune. Foarte mulți încearcă să facă discounturi sau sunt anumite hoteluri în partea Greciei de Nord care oferă vouchere în momentul în care faci rezervare și ai testul PCR făcut”, a detaliat Adrian Drăgan.

Grecia s-a concentrat foarte mult pe vaccinare în zonele turistice și sunt cel puțin 19 insule unde au fost aduse doze de vaccin suficiente pentru a vaccina întreaga populație de localnici, pentru ca turiștii să se simtă în siguranță, a subliniat românul.

Trei vămi deschise

Anul trecut a fost o problemă la vamă, era deschisă doar vama Kulata-Promachonas, dar anul acesta sunt deschise trei vămi: Promachonas-Kulata și Ormenio sunt deschise 24 din 24, iar o a treia, Evzoni, este deschisă doar între 7:00 și 23:00, dar probabil nu vor mai fi cozile de anul trecut.

Adrian Drăgan îndeamnă turiștii români să se informeze din surse sigure și actualizate, pentru că, spune el, a observat în ultimul an că există un decalaj între ceea ce comunică autoritățile elene și ceea ce anunță autoritățile românești. „Am observat de pildă vineri seara și sâmbătă că pe site-ul MAE încă era precizat că vama Makaza este deschisă, ceea ce nu era valabil, și că Evzoni este închisă, lucru neadevărat, este deschisă pentru turiști”, a spus românul din Thassos. 

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Ariana Grande, imaginile care au stârnit îngrijorare printre fani: „De ce se înfometează atât de tare?”...
Film Now
Billy Bob Thornton, alături de Connie, cea de-a șasea lui soție, la premiera „Landman”. Sunt căsătoriți de 20...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Mircea Lucescu
LIVE TEXT. România - Kosovo, AZI de la ora 21:45. Tricolorii joacă penultimul meci din grupă, iar o victorie...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului