Video Grecia se confruntă deja cu primul val de căldură. Mai multe atracții turistice din Atena au fost închise din cauza caniculei

Data publicării:
turiști la acropola din Atena
Acropola din Atena. Foto: Profimedia Images

Mai multe situri arheologice din Grecia, printre care și Acropola din Atena, şi-au închis joi porţile în cele mai fierbinţi ore ale zilei, potrivit Ministerului Culturii. Primul val de zile caniculare din acest an este aşteptat să atingă un „vârf” în cursul zilei de astăzi. 

Pentru a doua zi consecutivă, turiştii nu au putut vizita Partenonul şi alte capodopere antice aflate pe vârful Acropolei între orele locale 12:00 şi 17:00 (09:00 - 14:00 GMT), a precizat Ministerul grec al Culturii, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Serviciile meteorologice prognozau 41-42 de grade Celsius pentru joi în capitala Greciei şi în regiunea sa Attica, ba chiar 43 de grade Celsius în unele locuri.

La prânz însă, termometrul indica 37 de grade Celsius la Atena, potrivit site-ului Poseidon System.

„În cadrul măsurilor de protecţie împotriva pericolelor generate de căldură”, mai multe situri arheologice din Creta, Dodecanez (sud-est), Ciclade şi Peloponez (sud-vest) sunt, de asemenea, închise în timpul celor mai fierbinţi ore, potrivit aceleiaşi surse.

Alte situri de renume mondial, cum ar fi Delphi, Olympia şi Knossos, rămân deschise fără întrerupere, a precizat ministerul.

Grecia, o ţară mediteraneană obişnuită cu caniculele, se confruntă de mai multe zile cu temperaturi ridicate, iar un „vârf” de 43 de grade Celsius este aşteptat joi în Peloponez şi în centrul Greciei, potrivit serviciului naţional de meteorologie (EMY).

Riscul de incendii este „foarte ridicat” în opt regiuni, a avertizat miercuri Ministerul pentru Criză Climatică şi Protecţie Civilă.

Temperaturile sunt aşteptate să scadă începând de vineri.

Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, cu aproape 4 milioane de vizitatori în 2023, a mai fost închisă în iulie 2023, în timpul unui episod de caniculă de două săptămâni, fără precedent prin durata sa. La acel moment, Grecia era afectată de incendii devastatoare care au distrus 175.000 de hectare. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri