Grecia renunță de azi la certificatul verde Covid pentru călători

Data actualizării: Data publicării:
acropole grecia
Grecia a anunțat noi reguli pentru turiști, în sezonul estival. Foto: Profimedia

Grecia a ridicat duminică restricțiile pentru zborurile externe și interne impuse din cauza Covid, a anunțat autoritatea de aviație civilă, citată de Reuters.

Pentru a zbura în sau dinspre țară, călătorii trebuiau până acum să prezinte un certificat de vaccinare care să indice că s-au vindecat de coronavirus sau un test negativ.

De la 1 mai, pasagerii și echipajul vor trebui să poarte doar o mască de protecție, a anunțat autoritatea de aviație civilă.

Decizia a fost luată înainte de începerea sezonul estival, care, speră oficialii, va duce la o revenire a veniturilor după criza pandemică.

Sezonul turistic de vară începe de obicei după Paștele ortodox grec, care a fost pe 24 aprilie.

Grecia se așteaptă la un număr mare de vizitatori în acest an, iar oficialii estimează că veniturile vor ajunge la 80% din nivelurile din 2019. Acela a fost un an record înainte ca pandemia să blocheze călătoriile.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri