Grecia impune noi restricții în două dintre cele mai populare zone turistice, din cauza creșterii cazurilor de Covid

Data publicării:
plajă Grecia
FOTO: Getty Images

Grecia a anunțat miercuri că, începând cu data de 21 august, va extinde restricțiile pe insula Mykonos și în regiunea Halkidiki din nordul țării, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19 din ultimele zile, anunță Reuters.

Măsurile includ interzicerea totală a organizării petrecerilor și spectacolelor, a evenimentelor publice sau private cu mai mult de 9 persoane, dar și purtarea obligatorie a măștilor în spațiile închise și deschise.

La restaurante și terase, pot sta cel mult 4 persoane la aceeași masă și 6 dacă fac parte din aceeași familie.

Restricțiile vor intra în vigoare în perioada 21 - 31 august.

Marți, Grecia a înregistrat 269 de cazuri noi de COVID-19, cea mai mare valoare zilnică de la începutul pandemiei și de când țara a înregistrat primul caz, adică pe 26 februarie.

Tot marți, ministrul adjunct al Protecției Civile, Nikos Hardalias, a declarat că, în ciuda creșterii infecțiilor, Grecia a continuat să fie într-o „situație mai bună” în comparație cu alte țări europene. El a mai spus că Grecia ocupă locul 180 în ceea ce privește decesele la un milion de locuitori, menționând că 83% din infecțiile recente au fost cauzate de nerespectarea distanțării sociale.

În baza datele transmise până marți, Grecia a înregistrat un total de 7.472 de infecții cu COVID-19 și 232 de decese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
Ce părere are Dan Negru la conflictele din lume: „N-ar fi rău să fie bine”. Val de reacții din partea fanilor
Pro FM
Keo, topit după fiica pe care o are cu Misty. Micuța Arya e adorabilă ca o păpușă: "Sunt preș. Face ce vrea...
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Ce le transmite un medic IT-iștilor nemulțumiți de salariul de 14.000 de lei
Newsweek
2.000 lei in plus la pensie în aprilie. Care pensionari iau banii? Anunț șoc al ministrului muncii
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Motivul real pentru care Gene Hackman a renunțat la Hollywood în apogeul carierei sale și alesese să ducă o...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...