Germania trimite Ucrainei 5.000 de căști militare. Primarul Kievului: „Ce vor mai trimite? Perne?”

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian Legion Training, Kiev, Ukraine - 15 Jan 2022
Germania trimite 5.000 de căști militare Ucrainei pentru a ajuta țara în fața unei posibile invazii a Rusiei. Foto: Profimedia Images

Germania va furniza 5.000 de căști militare Ucrainei, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării, Christine Lambrecht, în contextul criticilor privind refuzul Berlinului de a trimite arme Kievului pentru a ajuta statul est-european în apărarea împotriva unei posibile invazii din Rusia, transmite Reuters.

„Am primit o scrisoare de la ambasada Ucrainei, cerând sprijin cu echipamentul militar, căști mai precis”, le-a spus Lambrecht reporterilor la Berlin. „Vom furniza Ucrainei 5.000 de căști – ca un semnal clar: Suntem de partea voastră”.

În timp ce SUA și Marea Britanie au început să trimită mai multe arme Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz a exclus trimiterea „armelor letale”, în ciuda apelurilor repetate din partea Kievului, în contextul comasării trupelor rusești de la granițe.

„Acesta este echipament, nu sunt arme, însă ajută”, a spus Lambrecht. „Este exact modul în care vom continua să funcționăm în acest conflict. Lucrăm către atingerea unei soluții pașnice la acest conflict în mijlocul Europei”.

La sfârșitul săptămânii trecute, Lambrecht a spus că Germania va mai furniza și un spital de campanie Ucrainei.

Primarul din Kiev, Vitali Klitschko, fost campion mondial la box categoria grea, care a trăit ani de zile în Germania, a numit transportul de 5.000 de căști o „glumă”.

„Comportamentul guvernului german mă lasă fără cuvinte. Aparent, ministrul Apărării nu a realizat că ne confruntăm cu forțe rusești perfect echipate care pot porni o altă invazie a Ucrainei în orice moment”, a declarat el pentru cel mai mare ziar tabloid din Germania, Bild.

„Ce fel de sprijin va mai trimite Germania. Perne?”, a întrebat acesta.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri