Germania a înghețat cheltuielile după ce o decizie a curții constituționale a lăsat țara cu o gaură în buget de 60 de miliarde de euro

Data publicării:
Robert Habeck
Ministrul german al economiei, Robert Habeck, crede că a venit timpul unei reforme fundamentale a „frânei” de îndatorare prevăzută în Constituție. Foto: Profimedia Images

Ministrul finanțelor a impus înghețarea cheltuielilor bugetare la nivelul tuturor ministerelor federale, adâncind o criză bugetară care a zguduit coaliția aflată la putere și care a pornit de la o decizie-bombă luată de instanța supremă a țării săptămâna trecută, scrie Politico.

Decizia ministerului finanțelor, prin care au fost suspendate cele mai multe autorizări noi pentru cheltuieli bugetare, a venit după o hotărâre a curții constituționale de săptămâna trecută care a creat o gaură de 60 de miliarde de euro în bugetul guvernului.

Curtea Constituțională Federală a Germaniei a hotărât săptămâna trecută că piesa de rezistență a strategiei coaliției guvernamentale pentru protejarea mediului – un plan de reutilizare a 60 de miliarde de euro rămase dintr-un fond de urgență din timpul pandemiei pentru a finanța agenda climatică a coaliției – a fost neconstituțională.

Guvernul se pregătește acum de consecințe financiare cu un potențial mult mai extins care s-ar putea resimți în urma hotărârii judecătorești ce ar limita capacitatea guvernului de a accesa o serie de fonduri speciale stabilite pentru a ocoli restricțiile ce limitează deficitul federal la 0,35% din PIB în afara situațiilor de urgență.

Digital Summit 2023
Membrii coaliției au început să se certe după ce hotărârea curții constituționale a declanșat o criză bugetară. Foto: Profimedia Images

Cu toate că gaura bugetară de 60 de miliarde de euro se întinde teoretic pe mai mulți ani, în practică, efectul va fi unul mult mai rapid, potrivit lui Thiess Buttner, profesor la Universitatea din Erlangen-Nuremberg.

Din cauza faptului că guvernul pare incapabil să găsească banii de care are nevoie pentru a-și finanța agenda de accelerare a tranziției verzi și de a proteja industria germană de costurile mari la energie, există tot mai multe voci, în special din partea stângii politice, care cer ca guvernul să suspende temporar limita de îndatorare prevăzută în constituție prin declararea stării de urgență, așa cum a făcut în timpul pandemiei de Covid și după ce Rusia a invadat Ucraina.

În timp ce unii membri ai coaliției se ceartă pe tema suspendării „frânei” de îndatorare, alți membri ai guvernului cer o reformă fundamentală a acestei limitări, care a fost introdusă în 2009.

„Felul în care frâna îndatorării din Germania este construită nu este destul de inteligent”, a spus ministrul economiei, Robert Habeck, fost lider al Partidului Verde. Aceasta a fost „creată într-o perioadă diferită, când aveam mereu gaz ieftin din Rusia, când China era mereu piața noastră de cumpărare și când americanii erau mereu prietenii noștri loiali și de încredere care ne luau povara militară de pe umeri pentru că nu era niciun război în Europa.”

Acele vremuri, însă, s-au încheiat, a adăugat Habeck.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri