Germania a exportat în 2020 arme în valoare de un miliard de euro în țări din Orientul Mijlociu

Data publicării:
armata si avion militar pe fundal
Forțe de securitate participă la o recepție care sărbătorește participarea membrilor Forțelor Armate EAU în coaliția Arabă din Yemen (feb. 2020). Foto: Profimedia Images

Guvernul german a aprobat în 2020 exporturi de arme în valoare de peste un miliard de euro în ţări implicate în conflictele din Yemen şi Libia, informează duminică DPA.

Numai pentru Egipt fuseseră aprobate până la 17 decembrie exporturi de arme şi echipamente militare în valoare de 752 milioane de euro (913 milioane de dolari), potrivit unui răspuns al Ministerului Economiei la o întrebare adresată de Omid Nouripour, deputat în Bundestag.

De asemenea, a fost acordată permisiunea de a furniza arme în Qatar (305,1 milioane de euro), Emiratele Arabe Unite (51,3 milioane), Kuweit (23,4 milioane) şi Turcia (22,9 milioane), potrivit Agerpres.

Licenţe au fost acordate Iordaniei (1,7 milioane) şi Bahrain (1,5% milion).

Sumele totalizează 1,16 miliarde de euro, potrivit ministerului.

Toate aceste ţări joacă un rol în unul sau în ambele conflicte de lungă durată din Yemen şi Libia.

În Yemen, o alianţă condusă de Arabia Saudită împreună cu guvernul de la Sana'a luptă împotriva rebelilor huthi susţinuţi de Iran. Alianţa include Emiratele Arabe Unite, Egipt, Kuweit, Iordania şi Bahrain.

În conflictul libian, Qatarul şi Turcia intervin de partea guvernului recunoscut internaţional al prim-ministrului Fayez al-Sarraj la Tripoli. Pe de altă parte, generalul Khalifa Haftar, care conduce o ofensivă împotriva Tripoli, este susţinut de Emiratele Arabe Unite şi Egipt. În prezent, există o încetare a focului în Libia şi speranţă pentru pace.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri