Gerhard Schroeder cere să negocieze cu Putin în numele Occidentului: „Lucrăm împreună cu înțelepciune, nu văd altă modalitate”

Data publicării:
Gerhard Schroeder cu Vladimir Putin
Schroeder cu Putin în 2005, pe vremea când politicianul german era cancelar al Germaniei. Foto: Profimedia Images

Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, spune că prietenia sa cu dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea să „contribuire” la încheierea războiului din Ucraina. „Lucrăm împreună cu înţelepciune de mulţi ani. Poate că acest lucru poate încă să ajute la găsirea unei soluţii negociate, nu văd o altă modalitate”, a spus Schroeder într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, dpa, conform Agerpres.

Gerhard Schroeder este prieten cu Putin încă din perioada când primul era cancelar al Germaniei (1998 - 2005). El continuă să lucreze pentru majoritatea companiilor ruseşti participante la proiectul energetic Nord Stream din Marea Baltică.

Deşi a descris invazia contra Ucrainei drept o „greşeală fatală”, Schroeder nu a renunţat la relaţia sa cu sângerosul dictator rus. Conducerea Partidului Social-Democrat german (SPD) l-a marginalizat din acest motiv, dar o procedură de excludere a sa din această formaţiune politică a eşuat.

Atunci când a fost întrebat de ce nu renunţă la prietenia cu dictatorul, în ciuda zecilor de mii de morți şi a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina, Gerhard Schroeder a răspuns: „Este adevărat că aceasta este o dimensiune care e diferită”.

Fostul cancelar german crede că relația sa apropiată cu dictatorul rus, urmărit internațional pentru crime de război, poate să ducă la o soluționare a războiului. „De aceea cred că ar fi complet greşit să uităm toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat între noi în politică, în trecut. Nu este stilul meu şi oricum nu fac aşa ceva”, a afirmat fostul cancelar.

Schroeder s-a referit la misiunea sa de mediere din martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei rusești în Ucraina, când a spus că s-a întâlnit la Istanbul cu actualul ministru al apărării ucrainean, Rustem Umerov, pe atunci parlamentar, după care s-a deplasat la Moscova pentru a discuta cu Putin.

Inițiativa a eșuat, în condițiile în care regimul criminal de la Kremlin nu era interesat de dezescaladare ci de un război de distrugere a statului vecin.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...