Generalul american în retragere Ben Hodges, fost șef al armatei americane în Europa, a transmis pe Twitter că, odată cu eliberarea Hersonului, armata Ucrainei va începe să tragă cu rachete HIMARS de pe această poziție inclusiv spre Crimeea, care este în raza de acțiune. Hodges afirmă că o contraofensivă ucraineană va elibera Mariupol și Melitopol până în ianuarie, urmând după aceea faza decisivă în Crimeea.
„HIMARS va trage în curând din Herson. Crimeea este în raza de tragere. Aceasta va degrada apărarea și liniile de comunicații ale Rusiei, în vreme ce «aripa stângă» a contraofensivei cucerește Mariupol și Melitopol până în ianuarie. Atunci începe faza decisivă a campaniei...eliberarea Crimeei”, a scris, pe Twitter, generalul american în retragere Ben Hodges.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Fost șef al armatei americane în Europa, Ben Hodges estima la începutul lunii că Ucraina va elibera Crimeea până la vară, iar Hersonul va fi eliberat în următoarele 3-4 săptămâni.
„Dacă vorbim despre HIMARS, ofensivele se îndreaptă spre Herson. Și cred că Hersonul va cădea în următoarele 3 sau 4 săptămâni. Iar apoi cealaltă aripă a contra-ofensivei care vine spre sud, spre Donetsk, ambele forțe se îndreaptă spre Crimeea, deci toate drumurile duc spre Crimeea. De îndată ce vor putea lovi bazele rusești din Crimeea cu HIMARS, restul e doar matematică”, a adăugat el.
Statele Unite au anunţat, la mijlocul lunii octombrie, livrări de arme către Ucraina care includeau sisteme suplimentare mobile de lansatoare de rachete HIMARS, muniţie, vehicule blindate şi materiale medicale.
Editor : Alexandru Costea