Geert Wilders se lovește de primul eșec în încercarea de a forma guvernul. Șeful său de coaliție a demisionat după acuzații de fraudă

Data publicării:
Geert Wilders
Partidul extremist al lui Geert Wilders a câștigat alegerile de săptămâna trecută. Foto: Profimedia Images

Eforturile lui Geert Wilders și ale partidului său de extremă dreapta de a forma o coaliție de guvernare după alegerile de săptămâna trecută s-au lovit de primele obstacole majore, în condițiile în care scena politică olandeză rămâne extrem de divizată. Gom van Strien, numit să conducă efortul de găsire a unei formule de coaliție a demisionat, luni, după ce au apărut informații că este cercetat pentru fraudă, relatează Reuters.

„Tensiunile generate după apariția acestor informații nu-mi mai permit să mai lucrez (pentru formarea coaliției – n. red.).

Astfel că l-am informat pe Geert Wilders și pe președinta Parlamentului că voi renunța la munca de formare a coaliției”, a declarat Gom van Strien. Conform presei olandeze, Van Strien este acuzat de fraudă.

Demisia rapidă a acestuia demonstrează dificultățile pe care Partidul Libertății a lui Wilders le are în formarea unui guvern după ce a reușit să câștige alegerile de săptămâna trecută.

Deși a obținut doar 24% la alegeri, Wilders s-a situat pe primul loc, însă pe baza sistemului electoral care produce rezultate foarte fragmentate, politicianul de extremă dreapta are nevoie de sprijin din partea a cel puțin două partide moderate pentru a forma guvernul.

Pe baza primelor semne, situația este foarte dificilă pentru Wilders – partidul VVD al premierului demisionar Rutte a anunțat, vineri, că nu are de gând să participe la o coaliție cu Wilders, deși a spus că ia în calcul să ofere sprijin parlamentar.

Citiți și: Politico: Geert Wilders este cel mai mare coșmar al Uniunii Europene

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri