Gala premiilor Oscar va avea din nou un prezentator, pentru prima dată după ediția din 2018. Cine este favoritul fanilor
Data publicării:
Gala premiilor Oscar din acest an va avea din nou un prezentator, pentru prima dată după ediţia din 2018 a evenimentului organizat de Academia de film americană, informează EFE. Numele vehiculat cel mai des pe rețelele sociale este cel al actorului Tom Holland, favoritul fanilor la preluarea rolului de maestru de ceremonii.
Anunţul potrivit căruia premiile Oscar vor avea din nou un prezentator a fost făcut marţi la un eveniment organizat de Televison Critics Association (TCA) de către televiziunea ABC, postul care transmite anual această gală, scrie Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Până acum, doar numele lui Tom Holland, actorul principal din ultimele filme Spider-Man, inclusiv „Spider-Man: No Way Home” - primul film din pandemie cu încasări care au depășit 1 miliard de dolari, a fost vehiculat ca o posibilă variantă pentru rolul de prezentator, dar nimeni nu a fost confirmat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În 2019, Kevin Hart fusese anunţat ca fiind următorul prezentator al galei, însă 48 de ore mai târziu celebrul actor de comedie a fost nevoit să refuze rolul de prezentator după o polemică apărută pe reţelele sociale legată de o serie de mesaje cu conţinut homofob pe care artistul le postase pe Twitter între 2009 şi 2011.
După renunţarea lui Kevin Hart, Academia de film americană (AMPAS) i-a căutat fără succes un înlocuitor şi, până la urmă, a decis ca ceremonia din 2019 să fie prima după anul 1989 care să nu aibă un prezentator.
Nici galele premiilor Oscar din 2020 şi 2021 nu au avut un maestru de ceremonii. Premiile Oscar s-au confruntat cu o puternică scădere a cotei de audienţă în ultimii ani, iar ediţia din 2021 a fost cea mai puţin urmărită de la înfiinţarea acestei ceremonii.
Cea de-a 94-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie la Dolby Theatre din Los Angeles, iar nominalizările la mult râvnitele trofee vor fi anunţate pe 8 februarie.