Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc la 19 septembrie

Data actualizării: Data publicării:
panou cu portretul reginei elisabeta in care este anuntat decesul
Regina Elisabeta a II-a a murit la 8 septembrie 2022, la 96 de ani, după 70 de ani de domnie Foto: Profimedia Images

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care a murit la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României), la Westminster Abbey din Londra. 

Anunțul a fost făcut sâmbătă de Palatul Buckingham, la câteva ore după ce noul suveran proclamat, Regele Charles al III-lea, a avut prima sa audiență cu membrii guvernului. 

Luni, 19 septembrie, va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, a decis sâmbătă noul regele, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Sicriul reginei defuncte va fi depus la Westminster Hall începând de miercuri, 14 septembrie, oferind publicului ocazia de a-i aduce un ultim omagiu și de a se reculege la catafalcul monarhului cu cea mai lungă domnie din istoria Regatului Unit. Westminster Hall cea mai veche clădire din complexul Parlamentului. Aici va fi amenajată o capelă funerară unde publicul va putea să-şi prezinte omagiile timp de patru zile, începând de miercuri, 14 septembrie.

Regina a murit joi la castelul Balmoral din Scoția, iar în prezent se fac pregătiri pentru ca trupul său neînsuflețit să fie transportat la Londra.

Programul funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

Sicriul de stejar al reginei - care se află în prezent în sala de bal de la Castelul Balmoral din Scoţia - va fi transportat duminică cu mașina la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, la ora locală 10:00 (12:00, ora României). Va fi o călătorie de șase ore, cu mașina mortuară, pentru a permite publicului de pe traseu să își prezinte omagiile. La Palatul Holyroodhouse va fi depus în Sala Tronului până luni după-amiază.

Luni, 12 septembrie, sicriul va merge în procesiune la Catedrala St Giles, unde va sta până marți, iar apoi va fi transportat cu avionul la Palatul Buckingham, înainte de a ajunge, miercuri, la Westminster Hall, unde va rămâne până în dimineața înmormântării.

Regele Charles al III-lea şi membri ai familiei regale vor participa luni la procesiunea şi la slujba de la catedrala St Giles. Sicriul va rămâne acolo într-o capelă mortuară pentru ca scoţienii să îşi poată lua rămas bun de la suverană.

O zi mai târziu, marţi, sicriul însoţit de fiica reginei, prinţesa Anne, va fi transportat pe calea aerului cu un avion al Royal Air Force pe aerodromul Northolt, la vest de Londra, de unde va fi dus cu maşina la Palatul Buckingham, unde va fi depus în Bow Room.

Miercuri după-amiază, rămăşiţele pământeşti ale reginei vor fi purtate într-o procesiune de trăsuri ale Artileriei Regale până la Westminster Hall, unde Arhiepiscopul de Canterbury, primatul Bisericii Anglicane, va oficia o slujbă la care vor fi prezenţi Regele şi familia sa.

Deși tatăl reginei, George al VI-lea, a dorit ca slujba sa de înmormântare să aibă loc la capela de la Castelul Windsor, trupul fiicei sale va fi dus la Westminster Abbey, acolo unde s-a căsătorit și a fost încoronată, și apoi va fi transportat la Windsor pentru a fi înmormântată în cavoul regal, scrie „The Guardian”.

Regina va fi înmormântată la Windsor

În dimineaţa zilei de 19 septembrie, sicriul va fi purtat în procesiune pe distanţa de câţiva metri dintre Westminster Hall şi Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare, după care va fi dus la Wellington Arch şi de acolo la Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor, la periferia Londrei, pe un drum cunoscut sub numele de Long Walk. Acolo va avea loc o ultimă slujbă înainte ca Elisabeta a II-a să fie înmormântată.

Funeraliile reginei vor fi primele funeralii de stat care au loc în Marea Britanie de la cele ale premierului Winston Churchill, în 1965.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, ceea ce va fi o provocare din punctul de vedere al securității.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri