„Frăția indestructibilă” s-a destrămat. Un aliat al Rusiei a anulat exercițiile militare comune organizate pe teritoriul său

Data actualizării: Data publicării:
Soldați ruși participă la exercițiile militare din cadrul alianței CSTO în Kârgâzstan
Exercițiile militare „Frăția Indestructibilă-2022”, care urmau să se desfășoare în estul Kârgâzstanului, au fost anulate cu doar o zi înainte ca ele să înceapă. Foto: Profimedia Images

Kârgâzstan, o națiune din Asia Centrală aliată cu Rusia, a anulat duminică exercițiile militare comune între cele șase state membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), cu doar o zi înainte de momentul în care erau programate să înceapă, scrie Politico.

Ministrul kârgâz al apărării nu a specificat motivul pentru care a anulat exercițiile de comandă și personal „Frăția Indestructibilă-2022” care urmau să se desfășoare în zona montană din estul țării de luni până vineri.

Potrivit unor informații mai vechi, la exerciții urmau să participe militari din armatele celor șase membri CSTO: Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, alături de observatori din alte cinci state, printre care Serbia, Siria și Uzbekistan.

Exercițiile s-ar fi concentrat pe misiunile de asigurare a păcii.

Exerciții militare CSTO Kârgâzstan
Erevanul a refuzat luna trecută să ia parte la exercițiile din Kazahstan, după ce a criticat alianța CSTO că nu i-a venit în apărare după ce au izbucnit luptele la granița Armeniei cu Azerbaidjanul. Foto: Profimedia Images

Tensiuni și lupte sângeroase între membrii alianței militare conduse de Rusia

Decizia Bișkekului reprezintă o nouă dovadă că tensiunile la nivel global s-ar putea să se fi extins și asupra alianței fostelor republici sovietice, formată la începutul anilor '90 după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Erevanul a refuzat luna trecută să ia parte la exercițiile din Kazahstan, criticând alianța că nu i-a venit în apărare după ce au izbucnit luptele la granița dintre Armenia și Azerbaidjan în septembrie.

Rusia și celelalte state membre CSTO nu au răspuns cererii pentru ajutor militar, înaintată la câteva ore după ce ostilitățile au început, și și-au limitat reacția la misiuni de investigație desfășurate în zona de graniță.

Autoritățile din Armenia au acuzat guvernul azer din Baku că a folosit sisteme de artilerie grea și drone de război pentru a lovi poziții ale armatei armene.

Exerciții militare CSTO Kârgâzstan
Primăvara trecută, alianța CSTO s-a uitat pasivă cum doi dintre membrii săi, Kârgâzstan și Tadjikistan, au purtat lupte sângeroase la granița dintre cele două țări. Foto: Profimedia Images

Rusia își micșorează prezența militară din statele aliate în încercarea de a evita colapsul armatei sale în Ucraina

În ciuda ambițiilor de a reprezenta un răspuns în oglindă față de alianța NATO, CSTO s-a chinuit uneori să își definească cu precizie obiectivele. Viabilitatea sa a fost pusă sub semnul întrebării după ce membrii alianței nu au reușit să intervină pentru rezolvarea situaților de criză.

Primăvara trecută, alianța s-a uitat pasivă cum doi dintre membrii săi, Kârgâzstan și Tadjikistan, au purtat lupte sângeroase la granița dintre cele două țări.

CSTO s-a concentrat mai mult pe pregătirea unui răspuns adecvat în fața unei invazii teroriste care ar putea să apară din direcția Afganistanului, stat care împarte o graniță lungă cu Tadjikistanul.

Rusia avea 5.000 de soldați staționați în Tadjikistan, potrivit datelor publicate luna trecută, o prezență ceva mai redusă decât în luna ianuarie, atunci când erau 7.000 de trupe.

Kremlinul și-a micșorat prezența militară în alte țări pentru a-și putea suplimenta trupele care luptă în Ucraina.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...