Șefa diplomației franceze, Catherine Colonna, l-a convocat, sâmbătă, pe reprezentantul diplomatic al Iranului la Paris, după executarea lui Alireza Akbari, fost ministru adjunct la Teheran, care avea dublă cetățenie, britanică și iraniană și care a fost acuzat de „spionaj” în folosul Regatului Unit. Ministerul francez și-a exprimat „indignarea” față de decizia autorităților de la Teheran.
„El (n. red. - reprezentantul iranian) a fost, de asemenea, avertizat că încălcările repetate de către Iran ale dreptului internaţional nu pot rămâne fără răspuns, mai ales în ceea ce priveşte tratamentul cetăţenilor străini pe care îi reţine în mod arbitrar”, se arată în comunicatul diplomației franceze
Fost ministru adjunct al apărării în guvernul iranian, Alireza Akbari, a fost condamnat la moarte pentru spionaj, a fost executat prin spânzurare, a anunţat, sâmbătă, agenţia autorităţii judiciare iraniene, Mizan Online.
Potrivit agenţiei, Akbari, care avea 61 de ani şi dublă cetăţenie, britanică şi iraniană, fusese condamnat pentru „corupţie şi pentru atingere adusă securităţii interne şi externe” a Iranului, pentru că „a transmis informaţii” către serviciul secret britanic MI6.
Alireza Akbari a ocupat postul de adjunct al ministrului apărării în mandatul fostului preşedinte reformator, Mohammad Khatami (1997-2005).
Editor : Adrian Dumitru