Franţa nu va mai accepta "imami detaşaţi" începând cu 1 ianuarie 2024

Data publicării:
Scopul nu este de a impiedica imamii străini să predice în Franţa, ci de a asigura că niciunul nu este plătit de un stat străin. Foto: Profimedia Images

Franţa nu va mai accepta imami "detaşaţi" de la 1 ianuarie, a anunţat vineri ministrul francez al Afacerilor Interne Gerald Darmanin, într-o scrisoare adresată ţărilor vizate de acest subiect, informează AFP. Iar După 1 aprilie 2024, imamii detaşaţi încă prezenţi pe teritoriul Franţei nu vor putea mai putea rămâne în ţară "sub acest statut", a mai adăugat Darmanin. Măsura face parte dintr-o inițiativă din 2020 a președintelui Emmanuel Macron, prin care a decis să pună capăt primirii celor circa 300 de imami trimişi de diverse ţări, precum Algeria, Turcia sau Maroc, şi de a creşte în paralel numărul de imami formaţi în Franţa.

Amintind de acest "preaviz" de trei ani, pentru a lăsa moscheilor şi statelor timpul de a se organiza, Gerald Darmanin a insistat vineri asupra calendarului: decizia "se va aplica efectiv începând cu 1 ianuarie 2024".

Aceasta înseamnă concret că începând de la această dată Franţa "nu va mai accepta noi imami detaşaţi".

În ceea ce priveşte imamii care se află deja în Franţa, va fi schimbat statutul lor: începând din 1 aprilie, un "cadru specific" va fi pus în aplicare pentru a le permite asociaţiilor ce gestionează locurile de cult să recruteze ele însele imami, pe care ele îi vor plăti direct.

Scopul nu este de a impiedica imamii străini să predice în Franţa, ci de a asigura că niciunul nu este plătit de un stat străin al cărui funcţionar sau agent public ar fi el.

În schimb, venirea "imamilor de Ramadan", cei circa 300 de cântăreţi de psalmi şi de recitatori care vin în Franţa în timpul lunii sfinte a musulmanilor, aceasta "nu este pusă în discuţie", potrivit mesajului lui Darmanin.

În paralel, accentul este pus pe necesitatea ca "o parte tot mai mare" dintre imamii ce oficiază pe teritoriul francez să fie, "cel puţin parţial, formaţi în Franţa".

Dincolo de formările culturale, este vorba de a susţine de asemenea accesul imamilor la formări universitare, precum cea lansată în 2023 de Institutul Francez de Islamologie.

Hotărât să lupte împotriva "separatismului islamist", preşedintele Emmanuel Macron anunţase în februarie 2020 o serie de măsuri împotriva "influenţelor străine" asupra islamului în Franţa, mergând de la imamii detaşaţi până la finanţările de moschei.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cum să scazi tensiunea arterială fără medicamente. Recomandările unui specialist
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John