Fortăreața Vilnius. Țările NATO vin cu sisteme de apărare, militari și polițiști la summit-ul de săptămâna viitoare

Data publicării:
Baterii germane Patriot au fost aduse pe aeroportul din Vilnius.
Baterii germane Patriot au fost aduse pe aeroportul din Vilnius. Foto: Profimedia

NATO a transformat Vilnius într-o fortăreață apărată cu armament avansat pentru a-i proteja pe liderii Alianței, care se întâlnesc săptămâna viitoare la numai 32 de kilometri granița Lituaniei cu Belarus, principalul aliat al Rusiei, relatează Reuters.

16 state membre NATO au trimis în total aproximativ 1.000 de militari pentru a proteja summitul din 11-12 iulie, care va avea loc la doar 151 de kilometri de Rusia. Multe țări oferă, de asemenea, sisteme avansate de apărare antiaeriană, cu care statele baltice nu sunt dotate.

„Ar fi mai mult decât iresponsabil să lăsăm spațiul aerian neprotejat când vin aici Biden și liderii a 40 de țări”, a spus președintele lituanian Gitanas Nauseda.

Țările baltice - Lituania, Estonia și Letonia - foste state sovietice care acum fac parte atât din NATO, cât și din Uniunea Europeană, cheltuiesc peste 2% din PIB pentru apărare, o pondere mai mare decât majoritatea celorlalți aliați NATO.

Dar pentru această regiune, cu o populație totală de aproximativ 6 milioane de oameni, acest lucru nu este suficient pentru a susține armate mari, pentru a investi în propriile avioane de luptă sau în apărarea antiaeriană avansată.

Germania a desfășurat acolo 12 lansatoare de rachete Patriot, folosite pentru a intercepta rachete balistice și de croazieră sau avioane de război.

Spania a adus un sistem de apărare aeriană NASAMS, Franța trimite obuziere autopropulsate Caesar, Franța, Finlanda și Danemarca staționează avioane militare în Lituania, iar Marea Britanie și Franța furnizează capabilități antidronă.

Polonia și Germania au trimis trupe de operațiuni speciale ajutate de elicoptere. Alte țări vin cu măsuri pentru a face față oricăror potențiale atacuri chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Efortul aliaților de a asigura siguranța aeriană în timpul summitului arată că NATO trebuie să înființeze urgent structuri de apărare aeriană permanente în statele baltice, spune Nauseda.

„Ne gândim la ce se va întâmpla după încheierea summitului și vom colabora cu aliații pentru a crea o forță rotativă pentru o protecție permanentă a spațiului aerian”, a spus el reporterilor.

În satele de lângă granița cu Belarus, localnicii au declarat pentru Reuters că se simt în siguranță, în ciuda ofertei aliatului lui Putin de a-i găzdui pe mercenarii din grupul Wagner și de a staționa arme nucleare rusești.

„Credeți că Wagner sau Belarus ar putea ataca Lituania, care este în NATO? Nu au curajul. NATO este NATO și ne simțim în siguranță pentru că suntem în NATO. De ce ne-am teme de bieloruși?”, a spus Edvard Rynkun, de 67 de ani, în Kaniukai, un sat aflat la un kilometru de Belarus.

„Dacă Lituania ar fi singură, m-aș simți altfel. Dacă nu ar fi apartenența la NATO, lucrurile ar putea fi deja la fel ca în Ucraina”, a spus Elena Tarasevic, 55 de ani, vecina lui Rynkun.

Pe aeroportul din Vilnius, 8 lansatoare de rachete Patriot operate de germani au fost văzute cu duzele îndreptate în direcția enclavei ruse Kaliningrad. Încă două sunt îndreptate spre Belarus. Toate lansatoarele erau operaționale de vineri dimineață.

„Știți unde vă aflați din punct de vedere geografic și știți destul de bine de unde vine amenințarea”, a spus locotenent-colonelul Steffen Lieb, comandantul detașamentului Patriot.

„Lituania ne-a cerut să protejăm summitul, iar NATO a cerut ajutor Germaniei. Acesta este răspunsul nostru”, a adăugat el.

Lituania a triplat numărul de polițiști de frontieră la granițele cu Belarus și Rusia în această vară, cu ajutorul polițiștilor din Letonia și Polonia. Cele două țări au trimis și polițiști pentru a ajuta la patrularea Vilniusului.

„Ne pregătim pentru diverse provocări”, a spus șeful polițiștilor de frontieră, Rustamas Liubajevas. El a adăugat că se teme de valuri de migranți la graniță sau de încălcări ale frontierei sau de vehicule militare care apar la graniță fără explicații.

Mii de migranți din Orientul Mijlociu au trecut granița cu Belarus în 2021, într-o mișcare despre care Lituania și Uniunea Europeană au declarat că a fost orchestrată de Minsk, acuzație pe care Belarusul o neagă. Cifrele au scăzut între timp.

„Situația este într-adevăr foarte tensionată, din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Deci protecția frontierei era deja la un nivel foarte, foarte înalt înainte de summit”, a spus Liubajevas.

Controalele de frontieră la granițele Lituaniei cu Polonia și Letonia ale Uniunii Europene au fost reintroduse pentru summit.

Primarul orașului Vilnius le-a sugerat cetățenilor să plece în vacanță, în afara orașului, dacă vor să evite blocajele, deoarece mari părți din centrul Vilniusului vor fi închise pentru summit.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri