„Formula de pace” a Rusiei. Medvedev spune că Ucraina trebuie să capituleze necondiționat și să plătească compensații rușilor

Data publicării:
Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Dmitri Medvedev, fostul locțiitor al lui Putin la Kremlin, a vorbit despre așa-zisa „Formulă de Pace” a Rusiei prin care statul agresor ar fi de acord cu sfârșitul războiului din Ucraina. Conform lui Medvedev, Ucraina ar trebui să „capituleze necondiționat”, să accepte anexarea teritoriilor sale din est și sud și să „plătească compensații” Rusiei, relatează Ukrainska Pravda.

Într-o nouă postare pe Telegram, Medvedev, care în ultimii doi ani s-a remarcat în rolul de „bufon al curții” la Moscova, a susținut că pentru a se ajunge la „consens cu comunitatea internațională”, Ucraina trebuie să „își declare capitularea necondiționată și completă, să se demilitarizeze, să-și demită toate autoritățile constituționale și să organizeze imediat alegeri pentru un parlament temporar”.

Medvedev a făcut afirmațiile care răspuns „ironic” la formula de pace propusă de Volodimir Zelenski, prin care președintele ucrainean cerea retragerea invadatorilor de pe teritoriul Ucrainei recunoscut internațional.

Medvedev a mai scris că țările occidentale trebuie să „recunoască regimul politic de la Kiev drept o juntă nazistă” și că „e nevoie să se realizeze un program de denazificare forțată a tuturor autorităților sub supravegherea ONU”.

Reprezentantul statului agresor mai spune și că Ucraina trebuie să „plătească reparații” Rusiei, inclusiv prin plăți de bani către familiile soldaților ruși și să „recunoască oficial că întreg teritoriul Ucrainei aparține Federației Ruse”.

„Aceasta este o formulă blândă de pace. O poziție de compromis, nu-i așa? Cred că prin urmărirea ei putem ajunge la un consens prietenos cu comunitatea internațională, inclusiv cu lumea anglo-saxonă, să facem summit-uri productive și să contăm pe înțelegerea prietenilor noștri apropiați, în speță partenerii occidentali”, a continuat Medvedev.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...