Galerie Foto Florida este de nerecunoscut după uraganul Ian, clădirile principale nu mai sunt. Salvatorii încă găsesc cadavre printre ruine

Data actualizării: Data publicării:
pagube uragan ian in florida
Florida este de nerecunoscut după uraganul Ian, clădirile de referință nu mai sunt. FOTO: Profimedia Images

Florida este de nerecunoscut după trecerea devastatorului uragan Ian. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori printre ruine, dar găsesc tot mai multe cadavre, scrie CNN. Numărul morților a depășit 80.

Ian, una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Statele Unite, a distrus cartiere întregi, linii de înaltă tensiune şi poduri după ce a atins zona de uscat, miercuri, pe coasta de sud-vest a statului Florida. Vânturile puternice şi ploile abundente au inundat mai multe cartiere, iar de atunci echipele de salvatori continuă să caute victime.

După ce a traversat Florida, Ian s-a îndreptat spre Oceanul Atlantic, însă a revenit şi a lovit din nou Carolina de Sud cu intensitatea unei furtuni de categoria 1, aducând totodată ploi abundente şi vânturi puternice în Carolina de Nord.

Duminică, Garda de Coastă a SUA a anunţat că suspendă operaţiunile de căutare a 16 imigranţi daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în timpul uraganului. Două persoane aflate în ambarcaţiune au fost găsite decedate, iar alte nouă au fost salvate.

Florida este de nerecunoscut după uraganul Ian, clădirile de referință nu mai sunt. FOTO: Profimedia Images
Florida este de nerecunoscut după uraganul Ian, clădirile de referință nu mai sunt. FOTO: Profimedia Images

Peste 1.100 de persoane au fost salvate din zonele inundate din sud-vestul și centrul Floridei, a declarat biroul guvernatorului Ron DeSantis.

Pe măsură ce căutarea supraviețuitorilor continuă, salvatorii găsesc însă și mai multe cadavre. Oficialii spun că uraganul Ian a ucis cel puțin 76 de persoane în Florida și alte patru în Carolina de Nord.

Cei suficient de norocoși să supraviețuiască se confruntă cu dificultăți uriașe în încercarea de a-și relua viața de dinainte de uragan.

Peste 689.000 de case și companii din Florida încă nu au curent electric. În multe locuințe încă nu există apa potabilă la robinet, iar autoritățile au transmis sute de recomandări ca apa să fie fiartă înainte de a fi consumată.

Zone întregi din Florida sunt acum de nerecunoscut. Unele cartiere din orașele de coastă din sud-vest sunt de nerecunoscut. Clădiri emblematice nu mai sunt, iar drumurile sunt distruse. Între timp, oamenii sunt tot mai nemulțumiți de modul în care autoritățile au intervenit, principalele critici fiind legate de faptul că ordinele de evacuare nu au fost emise la timp.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...