Video Filmul masacrului de la o școală din Belgrad. Elevul și-ar fi planificat atacul de o lună și își făcuse o listă cu victimele

Data actualizării: Data publicării:
tanar acoprit cu o nprelata neagra escortat de politie
Elevul de 13 ani a fost încătușat și este escortat de poliție în afara școlii FOTO: Profimedia Images

Copilul care a ucis 8 colegi de școală și pe paznicul unității de învățământ își planificase atacul în urmă cu o lună, a precizat poliția sârbă, într-o declarație de presă. Elevul de 14 ani a ucis șapte fete, un băiat și un gardian. Alți șase elevi și profesoara de istorie au fost răniți și se „luptă pentru viața lor”, a mai transmis directorul poliției din Belgrad, Veselin Milić.

 

„Este o mare tragedie. Este fără precedent. S-a primit un apel de la directoul adjunct al școlii primare care a spus că cineva a deschis focul. La 8:42, o persoană necunoscută a sunat și a spus că a împușcat mai multe persoane la acea școală primară. Poliția, care a fost sunată și de școală și de atacator, a găsit la locul crimei opt copii uciși, șapte fete și un băiat. De asemenea, a fost împușcat și un paznic. Șase copii au fost răniți, patru băieți și două fete. De asemenea, și o profesoară a fost rănită. Ministrul Sănătății v-a informat deja în legătură cu starea de sănătate a copiilor răniți, unii dintre ei se luptă pentru viața lor în spitale”, a declarat șeful poliției din Belgrad.

Acesta spune că băiatul de 14 ani și-a pregătit atacul de o lună. Asupra sa a fost găsită o listă cu numele copiilor pe care plănuia să îi ucidă, hârtia fiind arătată public de şeful poliţiei.

Potrivit șefului poliției, copilul a luat arma tatălui său și mai avea la el încă un pistol și patru cocktailuri molotov în geantă. „Când a ajuns la școală a scos pistolul și l-a împușcat pe paznic”.

Potrivit lui Milić, la sosirea la școală, a scos imediat o armă din geantă și l-a împușcat pe paznic, apoi s-a întors către copiii care stateau la o masă și a ucis alte două fete, apoi a continuat pe coridor spre clasa de istorie. De la ușă a împușcat-o pe profesoară și alți elevi, după care a mers în curtea școlii, a aruncat pistolul și a chemat poliția. El a fost găsit şi arestat în curtea instituţiei.

Șeful poliției din Belgrad a spus că s-ar putea ca elevul să fi fost victima bullyingului la școală, precizând că recent a ajuns la spital cu răni, după ce ar fi fost agresat în timpul unui curs de actorie.

„Condoleanțe părinților copiiilor. Este o situație fără precedent. Este cel mai grav lucru pe care l-am văzut în viața mea. Nu am ce să spun. Pot să le mulțumesc doar medicilor pentru angajamentul de care au dat dovadă. Centrele pentru sănătate mentală vor deschide un telefon verde pentru oricine are nevoie”, a transmis și ministrul sârb al Sănătății.

Tatăl băiatului a fost arestat, a declarat ministrul de Interne, Bratislav Gašić, într-o conferință de presă. Acesta a declarat că ambele pistoale care au fost găsite în posesia băiatului erau deținute legal de tatăl său. „Părintele susține că avea mai multe arme și le ținea închise. Avea mai multe arme din 2016 și 2017 și că seiful avea un cod. Evident, copilul avea codul din moment ce a reușit să pună mâna pe acele două arme”, a spus Gašić.

Acesta a adăugat că, potrivit unor informații neoficiale, băiatul a fost dus la vânătoare de tatăl său și așa a învățat să tragă cu arma.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...