Fiicele lui Vladimir Putin ar putea fi incluse pe lista sancțiunilor impuse de SUA și UE împotriva Rusiei (WSJ)

Data publicării:
Putin la un interviu.
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a propus instituirea de sancţiuni împotriva celor două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin, despre a căror existenţă se cunoaşte, într-un gest care se presupune că ar adăuga presiune asupra celor mai apropiate rude ale liderului rus, ca răspuns la invazia în Ucraina, relatează miercuri The Wall Street Journal (WSJ), citat de EFE. Potrivit sursei citate, Statele Unite intenționează să urmeze exemplul oficialilor europeni.

Aceste măsuri, conform WSJ, fac parte din noul pachet de sancţiuni pe care statele membre ale UE mai trebuie să-l aprobe şi care cuprinde interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor pentru oameni de afaceri, politicieni, oficiali ruşi şi familiile lor.

La rândul lor, SUA ar putea să anunţe chiar miercuri măsuri similare, care să includă două mari bănci ruse, precum şi pe cele două fiice ale preşedintelui rus - Maria Putina şi Katerina Tihonova, cele două fete ale liderului de la Kremlin din prima căsătorie, cu Liudmila Şkrebneva.

Prin aceste sancţiuni, Washingtonul continuă să ţintească membrii din cercul de apropiaţi al preşedintelui rus, ca răspuns la informaţiile despre atrocităţi ce ar fi fost comise de forţele ruse în Ucraina, potrivit Kievului, şi pe care Moscova le neagă, notează WSJ, potrivit EFE și Agerpres.

Asupra familiei lui Vladimir Putin planează un văl de mister. Cele două fete din prima căsătorie a lui Putin au fost ţinute departe de viaţa publică, iar mulţi nici nu ştiu cum arată sau cu ce se ocupă ele.

Potrivit revistei Forbes, Maria Putina este co-proprietara companiei Nomeko, implicată în construcţia unui centru oncologic dintr-o suburbie a Sankt-Petersburgului, iar Katerina Tihonova conduce un Institut pentru studierea inteligenţei artificiale la Universitatea de Stat din Moscova.

Nu se ştie dacă liderul rus are şi alţi copii, o serie de zvonuri atribuindu-i mai mulţi copii cu cel puţin două femei, între care fosta gimnastă Alina Kabaeva. În acest sens, publicaţia americană menţionează că UE nu a fost în măsură să confirme dacă cele două fiice care fac obiectul sancţiunilor sunt chiar fetele preşedintelui rus despre care acesta s-a referit în public.

În 2013, preşedintele rus şi soţia sa au anunţat sfârşitul căsătoriei lor. Un an mai târziu, Kremlinul a confirmat că preşedintele rus a încheiat procesul de divorţ de soţia sa după o căsnicie de aproape 30 de ani, aminteşte EFE.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...