Fermierii sud-coreeni protestează după anunțul că va fi interzis consumul de carne de câine

Data publicării:
câine trist într-o fermă care crește câini pentru carne
Foto: Câine crescut într-o fermă, pentru carne, în Coreea de Sud. Sursa foto: Profimedia Images

După ce Coreea de Sud a anunțat că va interzice consumul de carne de câine, mulți dintre cei implicați în fermele de câini și în industria acestei practici controversate se luptă pentru ca aceasta să rămână legală și organizează proteste, transmite Reuters.

Fermierii care cresc câini și proprietarii restaurantelor care servesc preparate din carnea câinilor au organizat proteste în fața parlamentului pentru a cere guvernului și Partidului Puterea Populară, de guvernământ, să renunțe la planurile de a adopta un proiect de lege în acest an pentru a impune o interdicție.

Ei spun că interzicerea cărnii de câine le-ar decima mijloacele de existență și, de asemenea, le-ar limita opțiunile disponibile pentru meseni, scoțând din meniu un fel de mâncare care în peninsula coreeană a fost consumat în mod tradițional pentru a învinge căldura verii, chiar dacă astăzi este mâncat doar de unii oameni în vârstă.

protest al consumatorilor de carne de câine
Protest al fermierilor (2019). Sursa foto: Profimedia Images

„Dacă trebuie să închid, având în vedere situația financiară în care mă aflu, într-adevăr nu există niciun răspuns la ceea ce pot face”, a spus Lee Kyeong-sig, care conduce o fermă în afara Seulului, care crește până la 1.100 de câini. „Sunt în afacerea asta de 12 ani și este atât de brusc.”

Scade numărul celor care mâncă preparate din carne de câine

Un sondaj Gallup Korea de anul trecut a arătat că aproape două treimi dintre respondenți s-au opus consumului de carne de câine, doar 8% spunând că au mâncat câine în ultimul an, în scădere de la 27% în 2015.

În ciuda popularității în scădere și a opoziției din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, încercările anterioare de a interzice carnea de câine au eșuat din cauza protestelor din industrie.

De data aceasta, guvernul a spus că interdicția propusă va oferi industriei o perioadă de grație de trei ani pentru a renunța la comerțul cu carne de câine, precum și că va oferi sprijin financiar maxim posibil pentru cei afectați.

Cu sprijinul publicului și sprijinul din parlament, există semne că interdicția ar putea deveni în curând lege.

Ministerul Agriculturii a refuzat să ofere detalii despre dimensiunea industriei, dar Asociația Coreeană a Câinilor Comestibili, spune că vor fi afectate mult mai multe ferme și restaurante decât cele citate de guvern.

Asociația a spus că 3.500 de ferme care cresc 1,5 milioane de câini și 3.000 de restaurante vor trebui să se închidă, aproape dublul cifrelor declarate de oficiali.

Fermierii spun că nu vor mai avea din ce să trăiască

Nam Sung-gue, care a condus în ultimii 30 de ani un restaurant care vinde carne de câine preparată în principal ca boshintang (supă coreeană care folosește carne de câine ca ingredient principal), a spus că interdicția este nedreaptă, deși afacerea lui este în scădere rapidă.

fermier din coreea de sud care consumă carne de câine
Fermier sud-coreean care consumă un preparat din carne de câine. Sursa foto: Profimedia Images

„Dacă încearcă să interzică alimentele pe care oamenii le-au mâncat de mult timp, aceasta este o lege greșită, o lege care ne ia libertatea de a alege ceea ce mâncăm”, a spus el.

Mulți oponenți ai interdicției dau vina pe prima doamnă Kim Keon Hee, o critică vocală a consumului de carne de câine, care împreună cu soțul ei, președintele Yoon Suk Yeol, dețin șase câini.

Întrebat despre influența lui Kim, un oficial de la biroul președintelui a spus: „Atât în țară, cât și în străinătate există sprijin și consens, precum și din partea partidului de opoziție”.

Un Byung-gil, membru al parlamentului partidului de guvernământ care este principalul sponsor al proiectului de lege, a spus, de asemenea, că este timpul pentru schimbare. „Chiar dacă ceva poate face parte din tradiție, ceea ce trebuie schimbat, trebuie schimbat”, a spus el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei