Fermierii polonezi au blocat din nou traficul camioanelor la frontiera cu Ucraina

Data publicării:
MmZmMzc2MThjNGYwNzhhMjI0YzFkYTJiMzI4OGQ=.thumb
FOTO: Profimedia Images

Cele patru principale puncte de frontieră între Polonia şi Ucraina era blocate joi pentru traficul camioanelor, agricultorii polonezi blocând după reluarea protestului lor şi ultimul punct de trecere, transmite France Presse, potrivit Agerpres. 

„După o pauză în perioada sărbătorilor, am reluat în cursul dimineţii blocarea postului de frontieră Medyka, întrucât nu avem un acord scris cu guvernul” polonez, a declarat unul dintre organizatorii protestului, adăugând că, în lipsa unui acord cu guvernul lui Donald Tusk care să le satisfacă revendicările, blocarea acelui punct de trecere va continua până pe 3 februarie.

Celelalte trei principale puncte de frontieră între Polonia şi Ucraina sunt blocate de la începutul lunii noiembrie de protestul transportatorilor rutieri polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” făcută de colegii lor ucraineni, care au primit permisiunea să opereze liber în Polonia şi în celelalte state din UE. „Discutăm cu guvernul (polonez), dar deocamdată fără rezultat”, a declarat un reprezentant al transportatorilor.

La fiecare din cele patru puncte de frontieră blocate de protestatari, aceştia permit numai trecerea a trei camioane pe oră, precum şi traficul vehiculelor de pasageri şi al transporturilor cu ajutoare umanitare şi militare destinate Ucrainei.

Pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, Bruxellesul a eliminat taxele vamale şi controalele de calitate pentru produsele agroalimentare importate din Ucraina, ceea ce a provocat căderea preţurilor la cereale şi alte produse alimentare sub costurile producătorilor agricoli locali, care şi-au văzut astfel afacerile afectate şi solicită compensaţii. La rândul lor, transportatorii rutieri polonezi cer restabilirea permiselor de intrare pentru transportatorii ucraineni, care au fost eliminate odată cu celelalte facilităţile economice acordate Ucrainei de către UE.

Noul premier polonez Donald Tusk a declarat miercuri că va încerca să convingă protestatarii „să nu folosească blocada ca metodă de a-şi apăra interesele” în timp ce în Ucraina se intensifică bombardamentele şi operaţiunile militare ruseşti. El le-a promis că în negocierile cu Ucraina va „face totul” pentru a le proteja interesele „în această concurenţă inegală”, dar le-a cerut să renunţe la acţiunea lor, susţinând că „argumentele noastre vor fi mai bine auzite atunci când Polonia nu va mai fi o ţară care blochează frontiera”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...