O explozie a zguduit, vineri, cartierul unde se află Ambasada SUA din Tunisia. Un post de radio local transmite că cinci persoane au fost rănite după ce un kamikaze s-a aruncat în aer în apropierea clădirii Ambasadei.
ACTUALIZARE 15:15 Ministerul de Interne din Tunisia a anunțat că au fost doi atacatori care s-au aruncat în aer încercând să intre în perimetrul Ambasadei SUA. Ei s-ar fi apropiat de patrula de poliție ca și cum ar fi vrut să ceară niște informații. Amândoi erau pe un scuter. S-au detonat în momentul în care s-au apropiat de o dubiță de poliție.
Unul dintre polițiști a murit, cel puțin patru sunt răniți. Un pieton - o femeie - ar fi fost, de asemenea, rănit ușor.
Imediat, autoritățile au instituit un perimetru de securitate în cartierul Lac 2, aflat în apropiere de Bursa din Tunis. Este un cartier foarte frecventat, pentru că aici se află numeroase birouri și ambasade.
Deocamdată, nu sunt informații despre identitatea atacatorilor și nici nu a revendicat nimeni atentatul.
Kamikazele s-ar fi aflat pe o motocicletă. Tot presa locală relatează că este posibil să existe și un al doilea atacator.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pe site-ul Ambasadei SUA din Tunis a fost publicată o alertă în care se spune că personalul pentru situații de urgență acționează după ce o explozie s-a produs în apropierea reprezentanței diplomatice. „Vă rugăm evitați zone și urmăriți presa locală pentru actualizări. Nu ieșiți în evidență”, sunt sfaturile Ambasadei pentru cetățenii americani din Tunis.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
La câţiva metri de intrarea principală în Ambasada SUA, martorii au văzut o motocicletă arsă şi un vehicul avariat al poliţiei, în timp ce un elicopter survola locul şi un mare număr de poliţişti erau prezenţi în zonă.
Tunisia, o destinație turistică destul de frecventată de occidentali, a mai cunoscut episoade de terorism. Anul trecut, în vară, un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer în faţa unei maşini de poliţie pe principalul bulevard din Tunis, doi civili şi trei poliţişti fiind răniţi. Un alt atac s-a produs anul trecut s-a produs în apropierea Ambasadei Franței. În spatele acestor atacuri s-ar fi aflat gruparea jihadistă Stat Islamic.
În 26 iunie 2015, doi teroriști înarmați cu Kalașnikov au deschis focul asupra turiștilor care se aflau la plajă într-o stațiune de lux din Tunisia. În urma atacului, 38 de persoane, majoritatea din Marea Britanie, și-au pierdut viața, iar alte 39 au fost rănite. Cu câteva luni înainte, în martie, un muzeu fusese ținta unui atac terorist în care au murit 22 de persoane.
Sectorul de turism al Tunisiei este foarte vulnerabil în faţa incidentelor teroriste şi a fost devastat după cele două mari atacuri comise în 2015, în care au murit mai mulţi turişti străini pe o plajă şi la un muzeu popular.
Totuși, specialiștii sunt de părere că în ultimii ani Tunisia și-a sporit capacitatea în domeniul securităţii și a devenit mai eficientă în a preveni şi a răspunde la atacuri.
Redactor: Luana Păvălucă