Explozie la o rafinărie din Taiwan. Flăcările uriașe și fumul dens se vedeau de la mai mulți kilometri

Data actualizării: Data publicării:
explozie rafinarie
O explozie s-a produs la rafinăria CPC Dalin din Kaohsiung, în Taiwan. FOTO Twitter

O explozie s-a produs la rafinăria CPC Dalin din Kaohsiung, în Taiwan. Imaginile transmise de pompieri arată flăcări uriașe și fum dens. Nicio persoană nu a fost rănită, scrie Reuters.

Timp de oră, fumul dens a putut fi văzut de oameni de la mai mulți kilometri distanță de rafinărie, potrivit unui videoclip postat pe youtube.

Incendiul a izbucnit la ora locală 22.35 în districtul Siaogang. Departamentul de pompieri al orașului a declarat că flăcările au fost stinse vineri dimineață și că nicio persoană nu a rămas blocată în incintă sau rănită, conform unei investigații inițiale.

Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că incidentul a provocat un „impact foarte limitat” asupra producției companiei, deoarece aceasta are mai multe unități. El a spus că se fac cercetări pentru a se stabili cauza exploziei.

Potrivit acestuia, o scurgere de gaz ar fi fost semnalată la o sondă, dar sunt necesare investigații suplimentare.

Autoritățile din Kaohsiung, au cerut CPC să-și suspende operațiunile la rafinărie până la finalizarea unei inspecții, adăugând că inspectorii de muncă și de mediu au sancționat compania cu o amendă de 165.098 dolari.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri