Escaladare a conflictului în cea mai gravă confruntare armată Israel-Fâșia Gaza de la războiul din 2014

Data actualizării: Data publicării:
gaza-fire-tw

Armata israliană a atacat zeci de ţinte în Fâşia Gaza, ca represalii faţă de un tir intensiv de obuze - confruntarea cea mai gravă între israelieni şi grupări armate palestiniene de la războiul din 2014, relatează AFP, citată de News.ro. 

Una dintre aceste grupări, Jihadul Islamic, a anunţat marţi seara că un acord în vederea unui armistiţiu a fost încheiat între organizaţii palestiniene şi Israel - sub auspiciile Egiptului, alt vecin al Fâşiei Gaza, şi un intermediar istoric între cele două tabere.

„Nu comentăm”, a declarat armata israeliană. Anterior, ea a anunţat că-şi continuă operaţiunile în Fâşia Gaza, o fâşie de pământ între Israel, Egipt şi Marea Mediterană. Explozii continuau să răsune la miezul nopţii de marţi spre miercuri.

Acestă nouă intensificare a tensiunilor, după săptămâni de violenţe de-a lungul barierei de securitate dintre Israel şi Fâşia Gaza a făcut să reapară spectrul unui nou război în enclavă, în care au avut loc trei conflicte din 2008, între Israel pe de o parte, şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliaţii săi, inclusiv Jihadul Islamic, pe de altă parte.

Statele Unite, marele aliat al Israelului, au denunţat tirurile palestiniene „contra unor instalaţii civile” şi au cerut o reuniune de urganţă a Consiliului de Securitate al ONU, care urmează să aibă loc miercuri la ora 19.00 GMT, potrivit unor diplomaţi de la ONU.

„Liderii palestinieni trebuie să dea socoteală pentru ceea ce permit în Fâşia Gaza”, a denunţat ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley într-un comunicat.

La rândul său Kuwaitul, un membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a pus în circulaţie un proiect de rezoluţie care „îndeamnă să se aibă în vedere măsuri cu privire la o garantare a securităţii şi protecţiei populaţiei civile palestiniene”.

Un detaliu notabil este faptul că acest text modificat abandonează cererea trimiterii în Fâşia Gaza a unei „misiuni internaţionale de protecţie”, prezentată iniţial la 18 mai.

Rusia şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” şi îndeamnă „cele două părţi să spargă cercul vicios al confruntării distrugătoare”.

Teritoriul israelian a fost vizat marţi de „cel mai important baraj de tiruri de obuze de mortier şi de obuze” din 2014, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Jonathan Conricus.

Aproximativ 70 de obuze de mortier au fost trase din Fâşia Gaza către Israel, a precizat armata. Un număr de proiectile a fost interceptat de sistemul de apărare antiaeriană „Domul de Fier”. Unele erau de „fabricaţie iraniană”, a acuzat armata. Iranul, un inamic jurat al Israelului, susţine Hamasul şi Jihadul Islamic.

Ca represalii, Israelul a dat „replica cea mai importantă din 2014”, iar aviaţia şi artileria sa au atacat peste 35 de poziţii, până marţi la ora locală 16.00 (şi ora României), şi a continuat operaţiunile până târziu.

15 SECUNDE PENTRU A REACŢIONA

Armata a distrus un tunel - al zecelea din octomrbie 2017 susţine ea - care trecea din sudul enclavei în Egipt, iar de acolo se întorcea până la 900 de metri în teritoriul israelian.

Marina israeliană a imobilizat, de asemenea, în largul Fâşiei Gaza, un vapor care transporta aproximativ 20 de palestinieni care au ieşit pe mare în semn de protest faţă de blocada terestră, aeriană şi maritimă impusă enclavei de Israel de peste zece ani.

Trei militari israelieni au fost uşor răniţi de tiruri palestiniene şi au fost evacuaţi, a anunţat armata. Nicio victimă nu a fost anunţată de partea palestiniană.

De partea israeliană, escaladarea le-a amintit populaţiilor riverane ostilităţile din trecut.

Curtea unei grădiniţe frecventate de obicei de aproximativ 30 de copii a fost atinsă de obuze cu puţin înainte de deschiderea instituţiei, potrivit lui Conricus. Riveranilor li s-a ordonat să rămână la o distanţă de mai puţin de 15 secunde de un adăpost.

Sirene de alertă au continuat să răsune în mai multe rânduri în zone israeliene limitrofe enclavei.

Un lucru rar, care relevă gravitatea situaţiei, este publicarea unui comunicat comun al braţelor armate ale Hamas şi Jihadului Islamic prin care au revendicat tirurile vizând Israelul - un răspuns subliniază ele, la atacarea poziţiilor lor de către israelieni în Fâşia Gaza şi uciderii, duminică seara, a trei membri ai Jihadului Islamic.

Aceste „crime nu pot, în niciun caz, să fie tolerate”, scriu ele, declarând că „toate opţiunile sunt deschise”.

Abia mai târziu a anunţat Jihadul Islamic un armistiţiu, a cărui realitate rămâne de confirmat, dar la care este asociat şi Hamasul, potrivit grupării.

„Modul în care vor evolua lucrurile în zilele următoare depinde de intenţiile Hamasului”, declara anterior un purtător de cuvânt al armatei israliene.

Israelul şi Hamasul se află din 2014 într-un armistiţiu, încălcat fracvent.

Nici Isralul şi nici Hamasul nu păreau să aibă interesul unei escaladări. Însă diplomaţi şi experţi subliniază cât de afectată este Fâşia Gaza de o criză economică şi de o absenţă a unui orizont politic, ceea ce face situaţia volatilă.

„A MURI CU FRUNTEA SUS”

Fâşia Gaza este cuprinsă din nou de tensiuni de la 30 martie, când a început o mobilizare intitulată „marele marş al întoarcerii”, care a condus la violenţe sângeroase de-a lungul barierei de protecţie.

Cel puţin 121 de palestinieni au fost ucişi în tiruri israeliene de atunci, majoritatea în violenţe de-a lungul barierei israeliene de securitate.

Ministrul israelian al Securităţii Interne Guilad Erdan a declarat la postul 2 că „liderii Hamasului şi Jihadului Islamic ar trebui să se teamă pentru viaţa lor”, adăugând că în opinia sa a venit timpul „reluării politicii asasinatelor ţintite”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...