"Eroul" înarmat care l-a împușcat pe atacatorul de la un mall din Indiana dă apă la moară celor care susțin dreptul a avea arme în SUA

Data actualizării: Data publicării:
Elisjsha Dicken
Elisjsha Dicken, în vârstă de 22 de ani, care era la mall cu iubita lui, și-a scos pistolul și l-a împușcat pe atacatorul de la mallul din Indiana. FOTO: Facebook - BBC

Mult mai mulți oameni ar fi murit în urma atacului armat de duminică seară de la un mall din statul american Indiana, dacă un bărbat din mulțime, care deținea legal o armă, nu ar fi tras asupra atacatorului, a spus Poliția. Intervenția tânărului de 22 de ani a fost descrisă ca "eroică" de către forțele de ordine. Pe de altă parte, pe fondul dezbaterilor intense din SUA, cei care susțin dreptul de a avea o armă vorbesc despre importanța acestui drept pentru cetățenii care respectă legea, scrie BBC.

Suspectul înarmat a ucis trei persoane și a rănit alte două într-un centru comercial de lângă Indianapolis.

Elisjsha Dicken, în vârstă de 22 de ani, care era la mall cu iubita lui, și-a scos pistolul și l-a împușcat pe atacator. Incidentul a reaprins dezbaterea din SUA  despre dreptul de a deține arme.

În atacul de duminică, un bărbat a început să tragă cu o pușcă într-un restaurant din Greenwood Park Mall, în orașul Greenwood. Omul înarmat avea două puști, o altă armă și peste 100 de gloanțe, a spus poliția.

A tras 24 de cartușe înainte de a fi ucis la aproximativ două minute de la atac.

Șeful poliției din Greenwood, Jim Ison, a declarat luni că Elisjsha Dicken s-a implicat în anihilarea bărbatului înarmat imediat după atac. Șeful poliției a spus că Dicken a demonstrat că a acționat „inteligent” și „corect” atunci când a tras asupra atacatorului, în ciuda faptului că nu a avut nicio pregătire militară sau de cum trebuie să intervină legal.

Dicken le-a făcut semn altor persoane care erau de față să fugă în spatele lui „în timp ce el a început să se apropie de suspect”, a spus șeful poliției. A tras 10 cartușe.

Tânărul - care avea legal un pistol pe care îl ținea ascuns - a fost la început încătușat și interogat de poliție, înainte ca versiunea sa asupra evenimentelor să fie confirmată de filmările CCTV.

„Mult mai mulți oameni ar fi murit noaptea trecută dacă nu ar fi fost un cetățean înarmat legal care a acționat foarte repede în primele două minute de la atac. Acțiunile lui au fost eroice”, a afirmat șeful poliției.

Atacatorul a fost identificat ca fiind un localnic în vârstă de 20 de ani, care fusese recent evacuat din casă și care își pierduse locul de muncă la depozitul la care lucra.

Două dintre cele trei persoane ucise în atac erau soț și soție, iar a treia victimă era un bărbat de 30 de ani. O femeie de 22 de ani și o fată de 12 ani au fost rănite.

Susținătorii dreptului de a deține arme au vorbit despre acest caz ca un exemplu despre cât de importantă este deținerea de arme de către cetățenii care respectă legea.

Într-un tweet de luni dimineață, o organizație care face lobby pentru arme, a scris: „Spunem din nou: singura modalitate de a opri un tip rău cu o armă este un tip bun cu o armă”.

Astfel de situații sunt însă rare. În cele 61 de atacuri care au avut loc anul trecut au fost doar două situații în care trecătorii înarmați au intervenit asupra atacatorilor, potrivit unui raport FBI din mai.

O serie de atacuri armate recente - inclusiv la un magazin alimentar din Buffalo, New York, la școala primară din Uvalde, Texas sau la o paradă din Highland, Illinois - au intensificat dezbaterea din SUA asupra legilor de deținere a armelor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”