Epidemia de rujeolă din Zimbabwe s-a soldat până în prezent cu 685 de decese, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii, de patru ori mai multe cazuri decât cele raportate în urmă cu aproape două săptămâni chiar dacă programul de vaccinare la nivel naţional continuă, relatează Reuters.
"Zimbabwe a avut 6.034 de cazuri confirmate, dintre care 685 de decese", a anunţat ministerul într-o postare pe Twitter, adăugând că 191 de noi cazuri şi 37 de decese au fost raportate într-o singură zi, pe 1 septembrie.
Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între şase luni şi 15 ani, în special cei proveniţi din secte religioase care nu cred în vaccinare, a declarat luna trecută ministrul Informaţiilor, Monica Mutsvangwa, citat de Agerpres.
Conform guvernului din Zimbabwe, sectele apostolice nu cred în vaccinare şi se bazează pe rugăciuni. Liderii Bisericii Apostolice nu au reacţionat la declaraţiile guvernului potrivit cărora convingerile lor sunt responsabile pentru o răspândire mai mare a rujeolei.
Guvernul din Zimbabwe se adresează liderilor religioşi pentru a obţine sprijin şi conştientizare în campania de vaccinare, a spus Mutsvangwa.
Editor : A.P.