Elevii din Rusia vor avea „discuții despre lucruri importante”. Opozanții lui Putin spun că e vorba de propagandă și cer boicotarea lor

Data actualizării: Data publicării:
eleva cu ghiozdan in spate intra in scoala
Elevii din Rusia încep azi noul an școlar. Foto: Profimedia

Școlile din Rusia se deschid astăzi, iar elevii vor avea o nouă lecție misterioasă: „conversații despre lucruri importante”. Opozanții regimului Putin cred că aceste ore vor fi folosite pentru a face propagandă în privința invaziei ruse în Ucrainei, relatează The Guardian.

Activiștii ruși cer părinților și profesorilor să boicoteze lecțiile „patriotice” introduse în școlile rusești, despre care mulți se tem că vor încerca să îndoctrineze elevii, chiar de la vârsta de 6 ani.

„Mulți directori mint părinții, de teama șefilor lor, spunându-le că aceste cursuri de propagandă sunt obligatorii”, a spus miercuri Alianța Profesorilor din Rusia, un sindicat care nu e bine văzut de Kremlin.

„Încă o dată, spunem că nu trebuie să vă lăsați copiii să intre în aceste cursuri”, se arată în comunicatul Alianței.

Zeci de mii de profesori ruși ar urma să susțină aceste controversate lecții de patriotism începând de săptămâna viitoare, semnalând un pas important în eforturile Rusiei de a modela educația pentru a încerca să justifice războiul din Ucraina și guvernarea de 22 de ani a lui Vladimir Putin.

Cursurile au fost anunțate în iunie. Dar normele metodologice, care arată că profesorii ruși sunt așteptați să discute despre „valorile societății ruse”, au fost publicate abia de curând.

Potrivit publicației ruse independente iStories, acestea includ nevoia ca studenții de până la opt ani să înțeleagă că a-ți iubi țara înseamnă o disponibilitate de a „lua arma în mână pentru apărarea ei” în vremuri periculoase.

De la 10 ani, elevii pot fi învățați despre „operațiunea militară specială” a Rusiei, termenul preferat de Kremlin pentru războiul din Ucraina, și despre importanța „întoarcerii la Rusia” a ucrainenilor din est. Apoi, elevii ar urma să fie învățați că patriotismul include și dorința de a se înrola pentru a lupta pentru Rusia în armată, arată documentele.

Nu sunt menționate acuzațiile de crime de război care au fost aduse împotriva trupelor ruse de către Ucraina.

O serie de instituții de presă independente ruse i-au îndemnat pe părinți să-i întrebe pe profesori ce vor preda ei la aceste cursuri.

„Suntem siguri că adevăratul patriotism nu poate crește într-o atmosferă de ură, frică și obligație”, a scris Alianța Profesorilor, spunând că lecțiile ar putea fi folosite pentru a preda alte valori.

„Patriotismul poate fi insuflat doar prin exemplu: făcând acte caritabile, protejând natura, studiind și păstrând moștenirea istorică. Și părinții ar trebui să facă asta, iar școala ar trebui să ajute”, adaugă profesorii.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul sălbatic care a reapărut în România, după o absență de 200 de ani. E un...
Digi FM
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
Pro FM
Fosta soție a lui CRBL a luat-o de la zero, în Moldova, după divorț: "Am dat tot ce am avut. Sunt și zile în...
Film Now
Un bărbat care s-a dat drept Brad Pitt a convins o femeie să-i dea 830.000 de euro. Ce scuză a născocit...
Adevarul
Un bărbat de 46 ani, la un pas de moarte de la o zgârietură de pisică. „I-am salvat viața, acum trebuie să-i...
Newsweek
OFICIAL 200 lei în plus la pensie pentru 5.000.000 de pensionari. Când vor intra banii?
Digi FM
Maia Morgenstern, insultată la Teatrul Evreiesc de Stat, unde muncește de 45 de ani: "Ce cauți tu aici? De ce...
Digi World
O norvegiancă de 21 de ani, cea mai tânără persoană care ajunge la Polul Sud pe schiuri, singură şi fără...
Digi Animal World
Comportamentul ciudat al crocodililor șochează localnicii: „Arată ca niște oameni care se îneacă. Vor să ne...
Film Now
Vincent Cassel, patru copii cu trei femei. Iubita tinerică tocmai i-a născut primul băiat: "Cel mai cool tip...
UTV
Kanye West a postat o imagine scandaloasa cu Bianca Censori in cel mai mic bikini din lume, dar a sters-o...