Efectele Brexit. Exporturile britanice în Europa s-au prăbușit în 2021, iar experții avertizează că ar putea fi doar vârful aisbergului
Volumul exporturilor dinspre Regatul Unit spre Uniunea Europeană a scăzut în mod uluitor, cu 68% în ianuarie 2021 față de ianuarie 2020, în urma Brexit și a efectelor sale dezastruoase asupra comerțului dintre cele două părți, relatează The Guardian.
Scăderea dramatică a fost raportată de Asociația de Transport Rutier din Regatul Unit care a realizat un studiu asupra transporturilor internaționale în prima lună a anului. Într-o scrisoare datată cu 1 februarie, directorul executiv al asociației, Richard Burnett, l-a informat pe Michael Gove, responsabilul de coordonarea Cabinetului britanic, că a avertizat cu privire la situația exporturilor însă a fost ignorat.
Specific, el spune că a avertizat că există o nevoie urgentă pentru suplimentarea cu personal la vamă în contextul creșterii masive a birocrației în lumea post-Brexit. Numărul actual al angajaților în acest domeniu reprezintă o cincime din necesar, spune el.
Burnett mai spune că pe lângă prăbușirea exporturilor, în jur de 65-75% dintre vehiculele europene care au intrat în țară s-au întors goale pentru că nu existau bunuri pe care acestea să le ducă pe continent, din cauza întârzierilor produse de partea britanică, dar și pentru că unele companii au renunțat la exporturile spre Europa din cauza birocrației și costurilor impuse de Brexit. Micile firme care au prosperat când UK era parte a Uniunii, spun acum că exporturile pe continent nu mai au niciun viitor din cauza costurilor masive.
„Este extrem de frustrant că miniștrii și guvernul refuză să asculte ce spun reprezentanții industriilor și experții”, a spus el.
Experții în comerț spun că motivul pentru scăderea abruptă a exporților este o combinație între efectele Brexit și ale pandemiei. Mulți se tem, însă, că ce-i mai rău nici măcar nu a venit încă – „Ce mă îngrijorează este că între aprilie și iulie am putea să ne confruntăm cu o furtună perfectă”, spune Shane Brennan, director executiv la Cold Chain Federation, o asociație a companiilor care transportă și depozitează congelate.
„Vom avea o economie care încearcă să iasă din lockdown în timp ce Regatul Unit impune un număr mare de controale de import asupra comercianților europeni, care ar putea să fie la fel de nepregătiți precum cei din Europa. În același timp, un lanț de livrare care este extrem de reticent în a oferi servicii către UK. Adevărata criză Brexit despre care am avertizat și pe care am prezis-o ar putea să își arate fața abia atunci”, a adăugat el.