Economia britanică stagnează și a rămas mult în urma celei a Uniunii Europene după Brexit

Data publicării:
''Rejoining EU'' Protest In London, United Kingdom - 22 Oct 2022
O treime din creşterea preţurilor alimentelor din Marea Britanie începând din 2019 a fost determinată de Brexit. Foto: Profimedia Images

Economia Regatului Unit nu a mai crescut deloc în ultimele trei luni și a rămas în urma economiilor europene, în condițiile în care comerțul și sectoarele vitale se confruntă cu dificultăți mari și au o performanță slabă în urma Brexit, arată noi date statistice, citate de Euronews.

Biroul Național de Statistică britanic (ONS) a transmis, joi, că economia „nu a crescut deloc” în ultimele trei luni, iar producția a fost cea care a cunoscut cea mai mare scădere.

Creșterea lunară a PIB-ului, adică măsurătoarea valorii totale a bunurilor și serviciilor produse într-o țară, a scăzut cu 0,1% în mai, după o creștere ușoară în aprilie, de 0,2%.

Recuperarea economică a Marii Britanii după pandemia de coronavirus a rămas mult în spatele celorlalte economii avansate din Europa, doar Germania lovită de recesiune având o performanță la fel de slabă.

Prin comparație, însă, economia europeană este așteptată să crească mai repede decât se credea în acest an și în următorul, creșterea la nivelul blocului european fiind de 1% în 2023, conform Comisiei Europene.

Deși era de așteptat ca datele economiei britanice să fie chiar mai proaste, ele vor continua să pună presiune pe guvernul lui Rishi Sunak, în condițiile în care premierul britanic și-a asumat angajamentul de a „crește economia”.

Brexit, pandemia și războiul din Ucraina - principalii factori care au schilodit economia britanică

Toate sectoarele economiei britanice au cunoscut scăderi în luna mai, cu excepția serviciilor care doar au stagnat. Producția în fabrici a scăzut cel mai mult, cu 0,6%. Construcțiile au avut un declin de 0,2% în timp ce sectorul serviciilor, important pentru economia britanică, a stagnat.

Inflația rămâne și ea la un nivel foarte crescut – în mai a rămas la 8,7%, în ciuda predicțiilor că ar urma o scădere.

Într-un comunicat, Partidul Național Scoțian, a dat vina pe Brexit pentru situația jalnică a economiei britanice.

„Economia în stagnare a Regatului Unit continuă să piardă și mai mult teren în fața celei europene, o consecință directă a Brexit-ului.

În condițiile în care țările UE se bucură de o revenire bună duoă pandemie, economia britanică abia a făcut câțiva pași în patru ani, consecințele fiind suportate de oamenii de rând”, a spus purtătorul de cuvânt pe probleme economice al SNP, Stewart Hosie.

Totuși, unii economiști nu sunt convinși că doar Brexit este de vină pentru situația economică a Marii Britanii, ei subliniind și rolul coronavirusului și al războiului din Ucraina.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri