„Blestemul” tabloului de Van Gogh furat, de care gangsterii s-au temut atât de mult, încât l-au adus înapoi

Data publicării:
un barbat tine in maini un tablou
Tabloul de Van Gogh de care au încercat să scape toți gangsterii. Foto: Profimedia

Un tablou de Van Gogh, în valoare de 3-6 milioane de euro, furat dintr-un muzeu olandez în urmă cu 3 ani, a fost pasat de la un interlop la altul ca un cartof fierbinte, spune detectivul de artă Arthur Brand, citat de The Guardian.

„Știam că pictura va trece dintr-o mână în alta în lumea criminală, dar că nimeni nu voia cu adevărat să o atingă, pentru că nu valorează nimic”, a spus Brand, care este cunoscut pentru recuperarea operelor de artă furate.

„Putea doar să provoace probleme. Așa că era puțin blestemat”, explică el.

Acesta a fost motivul pentru care, luni seara, un vizitator neobișnuit a bătut la ușa apartamentului său din Amsterdam. Avea în mână o sacoșă Ikea de culoare albastră. Brand a deschis sacoșa, a desfăcut cu grijă un tablou lung, împachetat în folie cu bule, în timp ce un coleg filma momentul, și a comparat spatele tabloului cu o imagine care îi fusese trimisă ca „dovadă” că tabloul de Van Gogh încă mai exista. Erau la fel.

„Vincent van Gogh s-a întors. Ce mai zi”, a fost reacția lui.

Era sfârșitul unei căutări care a durat trei ani și jumătate. Opera de artă fusese furată în timpul unui jaf nebunesc, la primele ore ale zilei de 30 martie 2020, din micul muzeu Singer Laren din Țările de Jos, care împrumutase tabloul și care la acel moment era închis din cauza pandemiei de coronavirus.

Hoțul care a plecat cu tabloul – numit de presa olandeză Nils M – și Peter Roy K, interlopul despre care procurorii cred că a ordonat furtul, au ajuns la închisoare. Dar opera lui Van Gogh era de negăsit.

Asta până când Brand, omul supranumit „Indiana Jones al lumii artei”, a intrat în scenă.

Brand, care a devenit faimos pentru că a recuperat statuile de bronz „Caii lui Hitler”, un tablou de Picasso și un inel care i-a aparținut cândva lui Oscar Wilde, a povestit pentru Guardian că tabloul celebru a devenit „o bătaie de cap” pentru lumea interlopă și că bărbatul care în cele din urmă l-a predat nu avea nicio legătură cu furtul.

„Furtul a fost la știri în toată lumea. Suntem olandezi, s-a întâmplat în Țările de Jos, așa că a fost un dezastru. Din fericire, poliția a reușit să-i aresteze pe toți cei implicați: hoțul care a primit opt ani de închisoare și o amendă de 8,7 milioane de euro, intermediarii au fost prinși, cumpărătorul a fost prins, toată lumea era în închisoare, dar tabloul nu era nicăieri”, povestește Brand.

„În cele din urmă, am fost contactat de cineva care a spus: „Domnule Brand, aș putea preda Van Gogh-ul, dar nu vreau să am probleme.” A trebuit să-i câștig încrederea, iar când am reușit acest lucru, am căzut de acord să mi-l livreze acasă”, adaugă el.

La colțul străzii, într-un bar, aștepta Andreas Blühm, directorul Muzeului Groninger, care deține tabloul, și care l-a autentificat rapid.

„Întotdeauna îți imaginezi acest moment. De multe ori am crezut că se apropie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, așa că am fost destul de marcați de dezamăgiri. Așa că am fost foarte uşurat, și chiar mai fericit când l-am pus într-un spațiu sigur”, spune Blühm.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Calin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei