„E pur și simplu logic”. Cehia e de acord ca Ucraina să atace Rusia cu armele primite de la aliați

Data publicării:
bombardamente pe front in ucraina
„Fiind o ţară atacată, Ucraina are cu siguranţă tot dreptul de a folosi toate mijloacele de apărare”, a declarat marţi premierul ceh. FOTO: Profimedia Images

Guvernul ceh a reacţionat favorabil la apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, ca ţările occidentale să permită Ucrainei să folosească armele pe care i le oferă, pentru ca Kievul să poată lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Fiind o ţară atacată, Ucraina are cu siguranţă tot dreptul de a folosi toate mijloacele de apărare”, a declarat marţi premierul ceh, Petr Fiala, la Praga, descriind poziţia ca fiind „pur şi simplu logică”.

Atacurile asupra unor ţinte militare de pe teritoriul rus de către Ucraina sunt acoperite de dreptul internaţional ca parte a autoapărării sale, consideră experţi în legile războiului. Însă unele ţări occidentale care sprijină Ucraina, precum Germania, sunt reticente în legătură cu acest pas. Acestea se tem că dacă vor permite Kievului să folosească armele furnizate de ele pentru a ataca teritoriul rusesc, Moscova va considera că ele devin parte directă implicată în război.

Sprijinul militar suplimentar pentru Ucraina este subiectul unei cine de lucru la Praga

Sprijinul militar suplimentar pentru Ucraina este subiectul unei cine de lucru la Praga marţi seara, la care premierul ceh a invitat reprezentanţi ai mai multor state partenere NATO, precum şi pe premierul ucrainean Denîs Şmîhal.

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, premierul danez, Mette Frederiksen, şi premierul olandez, Mark Rutte, se numără printre oficialii aşteptaţi să participe la eveniment.

Fiala a spus că Ucraina se confruntă cu un moment periculos în condiţiile în care forţele ruse lansează atacuri peste graniţa cu Ucraina la nord de Harkov, încercând să deschidă un nou front de luptă.

Premierul ceh a afirmat că discuţiile de la Praga se vor concentra pe eliminarea oricăror obstacole rămase în calea livrărilor de arme occidentale şi pe o coordonare mai bună a acestora.

Republica Cehă conduce o iniţiativă care prevede procurarea a 800.000 de obuze de artilerie pentru Ucraina din ţări din afara Uniunii Europene.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri