După Pfizer, şi Moderna a anunţat că testează un nou vaccin pentru varianta Omicron

Data publicării:
doze de vaccin inscripționate cu litere care formează cuvântul omicron și o seringă lângă
Companiile farmaceutice au anunțat că încep testarea vaccinului anti-Covid specific împotriva variantei Omicron. Foto: Profimedia Images

Compania americană Moderna a anunţat că a început testele clinice pentru o doză de rapel a unui vaccin conceput special împotriva variantei Omicron.

Aceste teste vor include 600 de adulţi, dintre care jumătate au primit deja doua doze de vaccin Moderna cu cel puţin şase luni în urmă, iar cealaltă jumătate au primit şi doza de rapel autorizată.

Prin urmare, rapelul specific împotriva Omicron va fi evaluat atât ca a treia, cât şi ca a patra doză.

Moderna a raportat, de asemenea, rezultate privind eficacitatea împotriva Omicron a rapelului autorizat anterior.

Potrivit companiei, la şase luni după injecţia de rapel, nivelurile de anticorpi neutralizanţi împotriva Omicron au fost reduse de şase ori faţă de vârful observat la 29 de zile după injecţie, dar au rămas detectabile la toţi participanţii. Aceste date au fost obţinute prin studierea sângelui a 20 de persoane cărora li s-a administrat doza de rapel de 50 de micrograme.

"Suntem liniştiţi de persistenţa anticorpilor împotriva Omicron la şase luni de la rapelul autorizat în prezent. Cu toate acestea, având în vedere ameninţarea pe termen lung reprezentată de evaziunea imunitară a Omicron, mergem mai departe cu rapelul nostru specific împotriva Omicron", a declarat Stephane Bancel, preşedintele consiliului de administraţie al companiei Moderna, într-un comunicat de presă.

Pfizer-BioNTech a anunţat, de asemenea, săptămâna aceasta că a început teste pentru propriul vaccin specific împotriva Omicron. Dar Pfizer îşi evaluează formula nu doar ca rapel, ci şi pentru seria iniţială de injecţii la persoanele nevaccinate anterior.

Aceste două vaccinuri se bazează pe tehnologia ARN mesager, ceea ce face posibilă actualizarea lor relativ cu uşurinţă pentru a urmări evoluţia mutaţiilor specifice noilor variante.

Mai multe ţări, printre care şi Statele Unite, au început sa înregistreze o scădere a cazurilor de infectare din valul provocat de Omicron, cea mai transmisibilă variantă detectată până acum, dar numărul infectărilor la nivel mondial continuă să crească. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...