După Facebook și WhatsApp, și YouTube interzice conturile talibanilor

Data actualizării: Data publicării:
talibani afganistan
Talibani pe străzile din Kabul. Foto: Profimedia Images

După Facebook și WhatsApp, și YouTube a anunțat marți că interzice complet conturile deținute sau operate de talibani, companiile americane din sectorul social media încercând să își stabilească reguli clare împotriva grupării care a preluat extrem de rapid puterea în Afganistan, potrivit Reuters. Timp de mulți ani, talibanii s-au folosit de reţelele sociale pentru a-şi transmite mesajele.

Întoarcerea talibanilor la putere pentru prima dată în 20 de ani a stârnit temeri privind reprimarea libertății de exprimare și a drepturilor omului, în special a drepturilor femeilor, dar și îngrijorarea că țara ar putea deveni din nou un punct fierbinte pentru terorismul global.

În aceste condiții, mai multe companii americane de social media au început să ia măsuri împotriva talibanilor, interzicându-le acestora să posteze conținut pe platformele lor.

YouTube a anunțat marți că interzice complet conturile deținute sau operate de talibani. Totodată, Facebook a interzis pe platformele sale orice conţinut care are legătură cu talibanii, deoarece îi consideră o grupare teroristă. Compania a desemnat un grup de experţi afgani, vorbitori de dari și paștună, să urmărească atent orice conţinut ce ar putea avea legătură cu talibanii, care timp de mulţi ani au folosit reţelele sociale pentru a-şi transmite mesajele.

De asemenea, Financial Times a relatat că serviciul de mesagerie WhatsApp al Facebook a închis o linie de asistenţă pentru reclamaţii înfiinţată de talibani, după ce a preluat controlul asupra Kabulului.

Un purtător de cuvânt al WhatsApp a refuzat să comenteze acţiunea, dar a declarat că serviciul este obligat să interzică conturile care par să se prezinte ca fiind conturi oficiale ale talibanilor, ca parte a legilor privind sancţiunile SUA.

Deciziile marilor platforme în ceea ce priveşte moderarea conţinuturilor postate online de talibani vor fi urmărite îndeaproape, în condiţiile în care grupul islamist a anunţat marţi că va forma un guvern.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, s-a folosit duminică de Twitter pentru a anunţa că talibanii au "intrat în oraşul Kabul pentru a asigura acolo securitatea".

Mii de afgani au fugit săptămâna trecută din oraşele capturate de talibani în nordul Afganistanului şi s-au refugiat în capitală. Unii relatează scene atroce, despre trupuri abandonate pe străzi, fete răpite pentru a fi căsătorite, tineri înrolaţi cu forţa. Însă talibanii au negat aceste acuzaţii.

Marţi, în timpul primei lor conferinţe de presă, talibanii au dat asigurări că războiul s-a încheiat în Afganistan şi că toţi adversarii lor vor fi iertaţi.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri