După Coreea de Nord, Vladimir Putin va merge în vizită și în Vietnam. SUA au reacționat dur

Data publicării:
Vladimir Putin
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

După vizita pe care o va face marți și miercuri în Coreea de Nord, președintele rus merge la Hanoi, au anunțat luni publicațiile de stat vietnameze și ruse, subliniind loialitatea Vietnamului, aflat sub guvernare comunistă, față de Moscova. Vestea a declanșat un reproș din partea SUA la adresa Vietnamului, scrie Reuters.

Vizita are loc după ce Vietnamul a evitat să participe la summitul de pace pentru Ucraina organizat în Elveția la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce și-a trimis ministrul adjunct de externe la o reuniune BRICS, în Rusia, desfășurată la începutul săptămânii trecute.

Este de așteptat ca Putin, care a depus jurământul pentru a cincea oară în urmă cu puțin peste o lună, să se întâlnească cu noul președinte al Vietnamului, To Lam, și cu alți lideri în timpul vizitei de două zile la Hanoi, miercuri și joi, au declarat oficialii din cele două țări.

Reacție dură din partea SUA

Statele Unite, care și-au îmbunătățit relațiile cu Hanoiul anul trecut și sunt principalul partener comercial al Vietnamului, au reacționat dur.

„Nicio țară nu ar trebui să-i ofere lui Putin o platformă pentru a-și promova războiul de agresiune și (…) să-i permită să-și normalizeze atrocitățile”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al ambasadei SUA la Hanoi, întrebat despre impactul vizitei liderului rus asupra legăturilor cu Statele Unite.

„Dacă va putea călători liber, atunci acest lucru ar putea transforma în normalitate încălcările flagrante ale dreptului internațional de către Rusia”, a adăugat purtătorul de cuvânt, referindu-se la invadazia din Ucraina, pe care Putin a lansat-o în februarie 2022.

Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis în martie 2023 un mandat de arestare pe numele președintelui rus pentru presupuse crime de război în Ucraina. Vietnamul, Rusia și SUA nu sunt membre ale CPI.

Uniunea Europeană, un alt partener economic cheie pentru Vietnam, nu a comentat vizita, dar și-a exprimat luna trecută nemulțumirea față de decizia Hanoiului de a amâna o întâlnire cu trimisul blocului comunitar pe tema sancțiunile la adresa Moscovei – o întârziere pe care oficialii au pus-o pe seama pregătirilor pentru vizita lui Putin.

Din punctul de vedere al Hanoiului, vizita este menită „să demonstreze că Vietnamul urmărește o politică externă echilibrată care nu favorizează niciuna dintre marile puteri”, a declarat Ian Storey, cercetător la Institutul ISEAS-Yusof Ishak din Singapore, în contextul în care Vietnamul i-a primit pe Joe Biden și Xi Jinping în ultimele luni.

Miza vizitei lui Putin în Vietnam

În prima sa vizită de stat în Vietnam începând din 2017 și a cincea în total, Putin ar urma să anunțe încheierea unor acorduri în sectoare precum comerțul, investițiile, tehnologia și educația, au declarat doi oficiali pentru Reuters, deși acestea încă pot suferi unele modificări.

Cu toate acestea, este probabil ca discuțiile cu liderii vietnamezi să se concentreze pe probleme mai delicate, au precizat oficialii, sub protecția anonimatului, deoarece aceste subiecte nu sunt publice.

Aceste discuții ar include domenii precum armamentul, Rusia fiind în mod istoric principalul furnizor al Vietnamului; energia, în contextul în care companiile rusești sunt implicate în extracția de gaz și petrol din zonele din Marea Chinei de Sud revendicate de China; și sectorul plăților, deoarece cele două țări au dificultăți în efectuarea de tranzacții din cauza sancțiunilor americane asupra băncilor rusești, a detaliat unul dintre oficiali.

„Principalele probleme se referă la consolidarea legăturilor economice și comerciale, inclusiv la vânzările de arme”, a declarat Carl Thayer, expert în securitatea Vietnamului la Academia Forțelor de Apărare Australiene din Canberra.

Tot luni, Kremlinul a confirmat că Vladimir Putin va vizita Coreea de Nord pe 18-19 iunie, în contextul aprofundării cooperării militare cu Phenianul după summitul pe care președintele ruiis l-a avut cu liderul nord-coreean Kim Jong-un în septembrie anul trecut.

Vizita de la Phenian face parte din acest turneu asiatic al preşedintelui rus, care include şi călătoria din Vietnam.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri