Dreptul industriaşilor de a polua gratuit va lua sfârşit, marile companii vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%

Data publicării:
Fum care iese din coșuri industriale.
Dreptul industriaşilor de a polua gratuit va lua sfârşit, marile companii vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%. Foto: GettyImages

Dreptul de a polua gratuit al industriaşilor va lua sfârşit, emisiile legate de încălzire şi de maşini vor fi taxate, va fi înfiinţat un fond social pentru tranziţie - sunt doar câteva dintre prevederile unui acord la care s-a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică privind o reformă amplă a pieţei carbonului.

După circa 30 de ore de discuţii aprige, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns în cursul nopţii la un acord pentru creşterea ambiţiilor şi extinderea câmpului de aplicare a pieţei carbonului, potrivit unui comunicat al PE.

Pentru a-şi acoperi emisiile de CO2, producătorii de electricitate şi industriile energofage (siderurgie, ciment) din UE trebuie în prezent să cumpere "permise de poluare" de pe piaţa europeană a cotelor de emisii (ETS), creată în 2005 şi care se aplică la 40% din emisiile de pe continent. Totalul cotelor create de state au fost reduse de-a lungul timpului pentru a-i determina pe aceşti mari producători să polueze mai puţin.

Reforma propusă în iulie 2021 de Comisia Europeană vizează consolidarea acestui obiectiv pentru a îndeplini ambiţiile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Pactul verde al UE, scrie Agerpres.

Potrivit acordului la care s-a ajuns, ritmul de reducere a cotelor propuse se va accelera, urmând să ajungă până în 2030 la o scădere cu 62% faţă de 2005 (faţă de un obiectiv precedent de 43%), ceea ce înseamnă de facto că marile companii industriale vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%.

Piaţa carbonului se va extinde progresiv la sectorul maritim, la emisiile zborurilor aeriene intraeuropene (pentru care cotele gratuite alocate în prezent vor fi suprimate) şi din 2028 la siturile de incinerare a deşeurilor, sub rezerva unui studiu favorabil al Bruxellesului.

În contrapartidă la instituirea unei "taxe carbon" la frontiere, UE va renunţa progresiv la cotele de emisii gratuite distribuite până acum industriaşilor europeni pentru a le permite să înfrunte concurenţa extra-europeană.

Cel puţin 48,5% din aceste "drepturi de poluare" gratuite vor fi suprimate până în 2030 şi vor dispărea total până în 2034, un calendar care a făcut obiectul unei dispute aprinse între PE şi Consiliul UE.

Alt punct controversat al reformei este faptul că executivul UE va propune crearea unei a doua pieţe a carbonului (ETS2) pentru încălzirea locuinţelor şi carburanţii rutieri.
Alarmaţi de impactul social al unui astfel de cost suplimentar, eurodeputaţii pledau ca măsura să se aplice iniţial în cazul imobilelor de birouri şi camioanelor grele.

În final s-a stabilit că gospodăriile vor plăti un preţ pentru emisiile de carbon provocate de utilizarea carburanţilor pentru automobile şi încălzirea cu gaz începând din 2027, dar acest preţ va fi plafonat până în 2030. Dacă creşterea accentuată a preţurilor din energie va continua, aplicarea va fi amânată cu un an.

Încasările provenite din această nouă piaţă a carbonului vor alimente un "Fond social pentru climă", în sumă de 86,7 miliarde de euro, creat pentru a ajuta gospodăriile şi companiile vulnerabile în tranziţia energetică.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...