Două treimi dintre unguri, împotriva propunerii ca țările UE să dea bani suplimentar pentru războiul din Ucraina (sondaj)

Data publicării:
bahumt nou
Ruine în Bahmut. Foto: Facebook / Ministerul Apărării din Ucraina

Circa 64% dintre unguri sunt împotriva propunerii Comisiei Europene ca statele UE să facă plăţi suplimentare pentru a furniza Ucrainei un nou sprijin financiar de 50 de miliarde de euro în următorii patru ani, a anunţat vineri cotidianul Magyar Nemzet, citând un sondaj al Institutului Nezopont.

Sondajul, care se axează pe opiniile ungurilor privind propunerea Comisiei, arată că doar 28% dintre ei o consideră acceptabilă, scrie ziarul Magyar Nemzet, potrivit MTI, preluată de Agerpres.

În acelaşi timp, circa 13% dintre cei care susţin planului Bruxellesului afirmă că nu l-ar sprijini dacă Ungaria nu ar beneficia, drept consecinţă, de fondurile UE alocate ţării.

În total, 77% dintre respondenţi susţin că ar fi incorect să i se ofere UE resurse datorate Ungariei pentru a ajuta Ucraina în schimb.

Un total de 38% dintre votanţii de stânga susţin că au fost de acord cu propunerea, iar 36% au respins-o, potrivit cotidianului.

În acelaşi timp, 50% dintre votanţii de stânga susţin că ar respinge propunerea dacă ajutorarea Ucrainei ar duce la pierderea unor resurse de către Ungaria.

Circa 88% dintre ungurii care au participat la sondaj susţin că au fost de acord cu necesitatea uni armistiţiu imediat şi doar 3% susţin că războiul ar trebui să continue, mai scrie Magyar Nemzet.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Volodimir Zelenski
Cum a încercat Zelenski să-l împiedice pe Scholz să vorbească la telefon cu Putin
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului