Donald Trump despre ambasadorul UK care l-a făcut ”inept”: ”E un tip foarte prost”

Data publicării:
donald trump getty
Foto: GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a spus marţi, despre ambasadorul britanic la Washington, că este un "tip foarte prost", reiterându-şi atacurile împotriva prim-ministrului Theresa May şi afirmând că negocierile pentru Brexit au fost un "dezastru", relatează AFP.

Relaţiile între SUA şi Marea Britanie trec printr-o furtună după publicarea, sâmbătă, a unor telegrame diplomatice în care ambasadorul britanic, Kim Darroch, critica puternic administraţia Trump.

Preşedintele american a afirmat luni că SUA nu ar mai fi avut "contact" cu ambasadorul, dar Theresa May, al cărei succesor urmează să fie desemnat la sfârşitul lunii - şi-a reafirmat rapid susţinerea pentru reprezentantul diplomatic al ţării sale.

Miliardarul republican şi-a reluat atacurile marţi dimineaţă pe Twitter. "Ambasadorul ciudat pe care Regatul Unit l-a impus în SUA nu este o persoană în privinţa căreia să fim încântaţi, un tip foarte prost", a postat el, citat de Agerpres.

Subliniind că nu îl cunoaşte pe Darroch, Trump a adăugat că a auzit spunându-se că ambasadorul este "un imbecil pretenţios".

"Spuneţi-i că SUA au acum cea mai bună economie şi cea mai bună armată din lume, de departe, şi că sunt amândouă pe cale să devină şi mai mari, mai bune şi mai puternice... Mulţumesc dle preşedinte!", a adăugat el.

Donald Trump a revenit, de asemenea, asupra ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, sugerând că ambasadorul discută "cu ţara sa, cu prim-ministrul May, pe tema negocierilor ratate privind Brexitul" şi că i-ar fi transmis "să nu fie supărată de criticile mele privind modul teribil în care acestea au decurs".

"I-am spus Theresei May cum să realizeze acest acord dar ea a procedat în modul ei ridicol, fiind incapabilă să ajungă la el. Un dezastru!", a afirmat Trump.

În telegramele diplomatice publicate sâmbătă seară de ziarul britanic Mail on Sunday, ambasadorul britanic îl califica pe preşedintele american drept "instabil" şi "incompetent".

Aceste telegrame, dintre care unele datează din 2017, nu ar fi trebuit să fie făcute publice.

Kim Darroch se află în post la Washington din ianuarie 2016.

Guvernul britanic a anunţat deschiderea unei anchete pentru identificarea responsabililor de această scurgere, neexcluzând o intervenţie a poliţiei dacă va fi cazul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”