Donald Trump: Dacă eram președinte, m-aș fi înțeles cu Putin să ia inclusiv bucăți din Ucraina și aș fi evitat războiul

Data actualizării: Data publicării:
Cadru oficial. În sală, în fundal, se văd steagurile Statelor Unite și al Federației Ruse. În primplan, stând pe scaune, Donald Trump și Vladimir Putin își strâng mâna.
Donald Trump îi strânge mâna lui Vladimir Putin, imagine de arhivă. Foto: Kremlin.ru

Donald Trump a declarat că dacă ar fi fost el președintele SUA ar fi ajuns la o înțelegere cu Vladimir Putin în privința Ucrainei și că, „în cel mai rău caz”, ar fi acceptat inclusiv ca Rusia să ia bucăți din teritoriul Ucrainei, pentru a evita declanșarea războiului.

„ Aș fi negociat. În cel mai rău caz, aș fi ajuns la un acord prin care să le permit (rușilor) să ia ceva, sunt câteva regiuni (în Ucraina) în care se vorbește rusa, sincer, dar aș fi putut ajunge la o înțelegere”, a spus fostul președinte american într-o intervenție la o emisiune radio a unui comentator Fox News.

Publicația Insider notează că Fox News „a editat” intervenția lui Trump de la radio și nu a prezentat în prime time, fragmentul în care fostul președinte american spune că ar fi acceptat ca Rusia să preia teritorii din Ucraina, dacă acest lucru ar fi împiedicat declanșarea războiului.

„Sub (președinția lui) Bush, (rușii) au luat Georgia, sub Obama au luat Crimeea și acum, sub Biden, iau totul. Așa se pare, că vor lua totul. Sub Trump nu ar fi obținut nimic”, a spus Donald Trump.

Fostul preşedinte american, care îşi doreşte un nou mandat la Casa Albă, a declarat într-un discurs de campanie că retragerea SUA din Afganistan a fost văzută de Vladimir Putin ca un semn de slăbiciune iar acest lucru l-a încurajat să invadeze Ucraina. Trump l-a acuzat pe Joe Biden că prin astfel de politici „duce SUA la pieire”, adăugând că doar el poate preveni „al Treilea Război Mondial”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lege pentru românii cu casa la curte: Vecinii pot cere demolarea și...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Artefacte din Efectul Cantemir (poza principala)
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, schimbă percepția românilor asupra...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...