Donald Trump anunță că va trimite un „val” de forțe de ordine în orașele conduse de democrați, pentru a combate infracționalitatea

Data publicării:
Trump dezminte că ar fi suferit o serie de ''mici accidente vasculare cerebrale'', în noiembrie anul trecut
Donald Trump, președintele SUA. Foto: Spencer Platt/Getty Images

Președintele Donald Trump a anunțat că va trimite un număr mare de forțe de ordine federale în mai multe orașe americane pentru a lua măsuri împotriva infracționalității, relatează BBC.

Chicago și alte două orașe conduse de primari democrați sunt țintite de măsurile lui Trump care vin pe fondul unei creșteri a violențelor. Desfășurările de forțe de ordine la nivel federal s-au dovedit controcersate în Portland, Oregon. Oficialii locali spun că intervenția federală a făcut să crească tensiunile nu să le micșoreze.

„Lege și dreptate” (eng. Law and Order) a devenit unul dintre sloganurile preferate ale președintelui american, mai ales de când au început protestele antirasism în marile orașe americane.

Prăbușit în sondaje după un răspuns necorespunzător la criza coronavirusului și după ce peste 146.000 de americani au murit din cauza pandemiei, Donald Trump încearcă să se folosească de proteste pentru a recupera puncte electorale: „Acest val de violențe zguduie conștiința națiunii noastre”, a spus el.

Trump îi acuză pe democrați că nu iau măsuri pentru a tempera infracționalitatea și că încearcă să „demanteleze și să dizolve departamentele noastre de poliție”.

Asigurarea ordinii este o prerogativă care revine statelor în cadrul federației americane, iar guvernatorii și alți oficiali locali se opun intervenției guvernului federal. Guvernatoarea statului Oregon, Kate Brown a numit măsura lui Trump drept un „evident abuz de putere”, în timp ce primarul orașului Portland spune despre ea că este „un atac la democrație”. Și primărița din Chicago se opune măsurilor guvernului federal: „Un parteneriat real (n. red. – cu guvernul federal) este binevenit, însă nu și dictatura”.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri