Doi români au fost prinși în timp ce încercau să introducă ilegal în Italia peste 4.000 de exemplare de raci de baltă, prin Ungaria, informează agenția ungară MTI. Valoarea capturii se ridică la peste 600.000 de euro.
Camionul în care se aflau cei doi transporta animale vii, scoici şi raci de baltă, cu destinaţia Napoli. Patrula Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale din Ungaria (NAV) a oprit vehiculul pe autostrada M5, în apropiere de Kecskemét, la un punct de verificare a greutăţii pe osie.
În spaţiul de marfă al camionului au fost găsiţi 4 000 de raci de baltă, a căror valoare depăşeşte 213 milioane de forinţi (aproximativ 600.000 euro).
Gábor Schmidt, purtătorul de cuvânt al Parchetul Judeţului Bács-Kiskun, a declarat că cei doi români au trecut graniţa dintre Ungaria şi România, anul trecut, în data de 22 septembrie.
Racii de baltă sunt specii protejate în Ungaria. Pentru importul şi transportul acestora este nevoie de autorizaţie de la autorităţile de mediu. Cei doi bărbaţi nu au putut prezenta documentele necesare.
Racii au fost predaţi personalului Direcţiei Parcului Naţional Kiskunság, care au eliberat racii în ape curgătoare, corespunzătoare habitatului lor.
Judecătoria Kecskemét se va pronunţa în cazul celor doi inculpaţi, fără antecedente penale. Cei doi bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru distrugerea naturii.
Editor : V.M.