Detaliul surprins de telespectatorii americani în timpul interviului oferit de Trump emisiunii „60 Minutes”
Data publicării:
Donald Trump apare - într-un tablou instalat la Casa Albă - într-un bar împreună cu Lincoln şi Reagan, o operă de artă văzută de către telespectatori în timpul unui interviu acordat de către șeful SUA emisiunii CBS „60 Minutes”, relatează News.ro, care citează AFP.
Tabloul apare într-un cadru larg, surprins în timpul unei discuţii cu jurnalista Lesley Stahl de la CBS care-l intervivează într-un birou, la Casa Albă.
În tablou, agăţat pe peretele din spatele său, Trump este aşezat la o masă de bar împreună cu foşti preşedinţi republicani - George W. Bush, Richard Nixon, Ronald Reagan, Gerald Ford, Abraham Lincoln şi alţii.
Ei par să dicute la un pahar - „soda” pentru Trump, care nu bea alcool -, binedispuşi.
Tabloul - „The Republican Club" - a fost pictat de Andy Thomas, specializat în artă figurativă şi scene americane clasice - Far West, Războiul de secesiune.
El a pictat, de asemnea, un „The Democratic Club", simetric, cu Barack Obama, Bill Clinton şi Kennedy.
Andy Thomas a declarat pentru revista Time că Donald Trump i-a apreciat lucrarea, în persoană.
„Mi-a spus «nu-mi plac cele mai multe dintre portretele care mi se fac»”, a declarat el. „Şi are dreptate, este greu de pictat. Are portrete foarte rele cu el”, a apreciat artistul.