Delirul lui Vladimir Putin: UE „și-a pierdut complet suveranitatea” și „dansează cum îi cântă altcineva”

Data actualizării: Data publicării:
Russia Economic Forum
Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

După ce a întârziat două ore din cauza unui presupus atac cibernetic, Vladimir Putin a susținut un discurs la Forumul economic de la Sankt Petersburg, în care a precizat că Rusia a fost „forțată” să lanseze „operațiunea specială” din Ucraina. De asemenea, liderul de la Kremlin a avut o reacție și la anunțul de vineri al Comisiei Europene, prin care Ursula von der Leyen a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și R. Moldova. Președintele rus a transmis participanților aflați la „Davosul rusesc” că Uniunea Europeană „și-a pierdut complet suveranitatea” și „dansează cum îi cântă altcineva”. 

Putin și-a început pedoaira, spunând că forumul are loc „într-un moment dificil pentru întreaga comunitate mondială”, transmite The Guardian

„Economia, piețele și înseși principiile sistemelor economice globale sunt în pericol”, a spus Putin.

„SUA și-au declarat victoria în Războiul Rece la fel ca Londra, iar mai târziu au ajuns să se considere zei pe planeta Pământ”, a declarat președintele rus, precizând și că cele două state menționate cred că „nu au îndatoriri, ci doar interese”.

„Schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică”

Putin spune că lumea a observat „apariția și creșterea proeminenței noilor centre de putere” și că „vechea ordine mondială” bazată pe o singură putere mondială este, prin însăși natura sa, instabilă.

Lumea vede „schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică”, le-a spus liderul rus participanților la Forumul Economic din Sankt Petersburg.

„Nu mai este posibil să ignorăm că aceste schimbări tectonice care au loc în politica globală, economia globală și tehnologie”, a spus Putin, adăugând că relațiile internaționale vor trece prin „schimbări fundamentale”.

Ar fi o greșeală să credem că în timpul acestor schimbări tumultuoase, putem pur și simplu să stăm în afară și să credem că totul va fi așa cum a fost.

Se pare că elitele conducătoare ale anumitor țări occidentale lucrează tocmai sub aceste iluzii de a alege să ignore ceea ce este evident, jucându-se constant cu fantomele trecutului.

Ei cred că dominația Occidentului și a politicii și economiei globale este o constantă. Dar nimic nu este etern”, a avertizat Vladimir Putin. 

„Statele Unite ignoră aparent faptul că în ultimele decenii au apărut noi centre de putere în întreaga lume și că vocea lor se aude tot mai tare. Fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice și își implementează propriul model de creștere economică și, desigur, are dreptul de a le proteja și de a asigura suveranitatea națională”, a mai susținut Putin. 

Sancțiunile împotriva Rusiei sunt „nechibzuite și nebunești”

Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri la Forumul Economic de la Sankt Petersburg că sancțiunile economice pe care le-au impus țările occidentale împotriva Rusiei nu au avut succes și a acuzat SUA că tratează alte țări ca pe niște „colonii”, scrie Reuters.

Aceasta este natura atacului actual de rusofobie din Vest, precum și a sancțiunilor regulate împotriva Rusiei”, a spus Putin, care a descris sancțiunile occidentale împotriva țării sale drept „nechibzuite și nebunești” și care au rolul „să zdrobească economia Rusiei dintr-o singură mișcare, prin forță”.

Putin spune că, pentru a avea succes, Rusia trebuie să fie independentă și „să tragă propriile concluzii”.

Vladimir Putin a mai acuzat SUA că vor să „zdrobească economia rusă” prin intermediul sancțiunilor, o încercare care, spune el, „a eșuat”. „Sancțiunile sunt o sabie cu două tăișuri, iar ideologii care le lansează sunt și ei victime”, a adăugat președintele rus.

Vedem o agravare a problemelor sociale și economice în Europa. În SUA, vedem creșteri și prețuri la bunuri, alimente și electricitate, precum și la combustibilul pentru mașini. Nivelul de viață al europenilor scade, iar întreprinderile lor își pierd competitivitatea”, a mai spus Putin.

Acest lucru va avea consecințe pe termen lung în toată Europa, a avertizat liderul rus, precizând și că declinul economic sistematic al economiei europene va „exacerba problemele profunde din cadrul societăților occidentale”.

UE „și-a pierdut complet suveranitatea” și „dansează cum îi cântă altcineva”

Președintele rus Vladimir Putin a mai spus vineri că Uniunea Europeană și-a pierdut „suveranitatea politică" și că a pornit pe o cale care va duce la radicalism și la schimbarea elitelor, criticând politicile economice ale liderilor europeni, cum ar fi „tipărirea de bani" pentru a rezolva problema inflației ridicate și a inegalității, conform BFM TV.

În opinia lui Putin, Uniunea Europeană și-a „pierdut complet suveranitatea” și „dansează cum îi cântă altcineva”. El acuză UE că „acceptă tot ceea ce i se dictează și că face rău” în acest fel populației, afacerilor și economiei sale.

Referindu-se la criza alimentară globală, Putin susține că problema „nu a apărut astăzi” iar acum Europa „încearcă să dea vina pe altcineva”. „Rusia cu siguranță nu este de vină, chiar dacă țările occidentale încearcă să dea vina pe noi, pe tot ceea ce se întâmplă în economia mondială”, a mai subliniat Putin.

Putin a susținut că Rusia nu blochează exporturile de alimente ale Ucrainei, deși realitatea este că navele de război rusești domină Marea Neagră și blochează porturile ucrainene. „Kievul este cel care blochează grâul”, a susținut acesta. Președintele rus a promis, de asemenea, că Rusia va trimite alimente în Africa și în Orientul Mijlociu.

Vladimir Putin a mai susținut că decizia Rusiei de a începe așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina a fost dificilă, dar „ne-a fost impusă”.

Potrivit liderului de la Kremlin, invadarea Ucrainei a avut ca scop protejarea „poporului nostru”, locuitorii din Donbas care „sunt supuși unui genocid”. El a mai transmis că „Occidentul continuă să alimenteze Ucraina cu arme”, afirmând că „toate obiectivele operațiunii speciale vor fi atinse fără nicio îndoială”.

Citește și: CNN: Scopul final al lui Putin este restaurarea Imperiului Rus

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă când amesteci Coca Cola cu lapte: reacția care te va...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Jennifer Lopez, după un zbor de 11 ore. Artista, într-un trening comod și fără urmă de machiaj pe față
Film Now
Denzel Washington va juca într-unul dintre cele mai așteptate filme. Unul dintre ultimele sale roluri înainte...
Adevarul
Unicul copil al unui celebru artist din Rep. Moldova a murit în condiții suspecte. Cauza preliminară a...
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
Die EU-Flagge weht vor dem EU-Parlament in Straßburg. Straßburg, 23.04.2024 Grand Est Frankreich *** The EU flag flies i
Acord între instituțiile europene pe bugetul UE pentru 2025: sunt alocate cu 10,5 miliarde de euro mai multe...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Al patrulea cel mai scump film realizat vreodată, lansat în vara lui 2025. Acțiune la superlativ, cascadorii...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului