Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că nu va aproba aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. El a adăugat că nu este cazul ca delegaţii ale celor două ţări să vină în Turcia pentru a-l convinge să-și schimbe părerea.
Reprezentanți de rang înalt ai Suediei și Finlandei vor merge în Turcia pentru discuții al căror scop este să înlăture obiecțiile Ankarei în legătură cu aderarea la NATO a celor două țări nordice, anunțase luni Ministerul suedez de Externe. Diplomații se vor întâlni cu omologii lor turci la Ankara, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Stockholm.
Ankara susţine că Suedia şi Finlanda găzduiesc pe teritoriul lor persoane având legături cu grupări teroriste, cum ar fi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi discipoli ai clericului musulman Fethullah Gulen, inamic personal al lui Erdogan, pe care Turcia îl acuză că a coordonat un puci nereuşit în 2016.
Liderul de la Ankara a reluat, luni, într-o conferinţă de presă afirmaţia că Suedia este un „incubator” de organizaţii teroriste şi a adăugat că există terorişti chiar în parlamentul de la Stockholm.
„Cum putem avea încredere în ei? (...) Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni împotriva Turciei”, a mai spus Erdogan.
Editor : Luana Pavaluca