De ce Robert Fico al Slovaciei urăște Ucraina. Cum a fost umilit la Kiev viitorul prim-ministru slovac

Data publicării:
Robert Fico
Robert Fico a amenințat în timpul campaniei electorale că Slovacia nu va mai trimite „nici măcar un glonț” ucrainenilor. Foto: Profimedia Images

Transformarea dramatică a poziției Slovaciei față de Ucraina, de la unul dintre cei mai apropiați aliați ai Kievului la un stat al cărui viitor prim-ministru a amenințat că nu va mai trimite „nici măcar un glonț” ucrainenilor, se bazează parțial pe simpatia istorică a țării pentru Rusia. Însă, pentru noul ei lider, Robert Fico, motivul pentru care Ucraina nu îi este pe plac este unul foarte personal, scrie Politico.

Fostul premier slovac a captat atenția întregii lumi în recent încheiata campanie electorală atunci când a declarat că va opri livrările de armament pentru Ucraina aflată în plin război cu Rusia.

Pentru Fico, totul se trage din 2009, atunci când era prim-ministrul Slovaciei. Pe data de 7 ianuarie al acelui an, o lungă dispută între Rusia și Ucraina pe tema livrărilor de gaze naturale s-a inflamat, iar gazul rusesc importat de țările UE prin conductele din Ucraina s-a oprit, provocând o criză în Slovacia în plină iarnă.

Oprirea gazelor costa Slovacia în jur de 100 de milioane de euro pe zi din cauză că fabricile au trebuit să fie închise. Fico i-a sunat disperat atât pe Vladimir Putin, prim-ministru al Rusiei la acea vreme, cât și pe premierul ucrainean Iulia Timoșenko pentru a încerca să obțină reluarea livrărilor de gaze rusești.

Robert-Fico-Iulia-Timoșenko
Întâlnirea de la Kiev din 2009 la care Robert Fico a fost umilit de Iulia Timoșenko. Colaj foto: Profimedia Images

În dimineața zilei de 14 ianuarie, o delegație din Slovacia condusă de Fico a aterizat la Kiev pentru o întâlnire cu guvernul Ucrainei. Oficialii ucraineni i-au făcut să aștepte și, apoi, i-au făcut să aștepte și mai mult.

La trei ore după ce au ajuns, slovacii au fost aduși la întâlnire care, spre surprinderea lor, era plină de jurnaliști. În fața camerelor aprinse, Timoșenko l-a criticat timp de 20 de minute pe Fico pentru că a luat partea Moscovei în disputa legată de gazele naturale.

„Fico era roșu de mânie. A fost un dezastru”

„A fost o situație absolut neplăcută. Fico era roșu de mânie. A fost un dezastru”, a spus un oficial de top din Slovacia care cunoaște ce s-a întâmplat la acea vreme. „A fost umilit.”

Slovacii au zburat apoi la Moscova unde au fost întâmpinați de Putin într-o ceremonie măreață ținută în cea mai mare încăpere a Marelui Palat al Kremlinului, Sala Sfântul Gheorghe.

„După aceea, Fico a început să adopte în mod deschis o poziție anti-ucraineană”, a spus Alexander Duleba, cercetător de la Asociația Slovacă de Politică Externă. „El a spus că nu trebuie să îi susținem pe ucraineni, Ucraina nu are nevoie de noi, ei nu poartă conversații serioase cu noi. Asta este ceva personal.”

Timoșenko, care este încă activă în politica ucraineană, nu are detalii de oferit despre acea întâlnire, a transmis purtătoarea ei de cuvânt, Natalia Lysova. Aceea nu a fost singura gafă comisă de Kiev în timpul crizei gazelor naturale.

Robert-Fico (2)
Fico a spus că UE ar trebui să ajute cu negocierea unui acord de pace în Ucraina în loc să trimită arme. Foto: Profimedia Images

Pe 16 ianuarie, președintele slovac de la acea vreme, Ivan Gašparovič, a zburat și el la Kiev ca să se întâlnească cu omologul său, Viktor Iușcenko, care îi spusese că Naftogaz, compania energetică din Ucraina, va putea să reia o parte din livrările de gaze spre Slovacia.

Dar, în timpul întâlnirii în urma căreia trebuia parafată înțelegerea, șeful Naftogaz i-a informat pe cei doi președinți că nu va putea face asta. „Ucrainenii au reușit să îl umilească și pe prim-ministru și pe președintele Slovaciei”, a mai spus oficialul slovac.

Cu toate că Timoșenko și Putin au ajuns până la urmă la o înțelegere prin care criza a luat sfârșit, iar livrările de gaze au fost reluate începând din 20 ianuarie, gustul amar al experiențelor avute la Kiev s-a păstrat. „Unele cercuri politice din Slovacia nu au încredere în ucraineni”, a spus oficialul.

Acum, neînțelegerile din trecut au ieșit din nou la suprafață și ar putea afecta serios Kievul.

Fico: „Războiul din Ucraina a început atunci când naziștii și fasciștii ucraineni au început să omoare cetățeni ruși”

Slovacia a fost unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei: a trimis sisteme de apărare antiaeriană S-300 și, împreună cu Polonia, a fost prima țară care a trimis avioane de luptă, mai exact întreaga sa flotă de avioane MiG-29. Fabricile de armament din Slovacia au vândut Ucrainei arme și muniție.

În timpul campaniei sale electorale, Fico a cerut o schimbare dramatică a politicii europene, spunând că UE ar trebui să ajute cu negocierea unui acord de pace în loc să trimită arme. În plus, posibilul viitor prim-ministru al Slovaciei a dat vina pe Ucraina pentru război.

„Războiul din Ucraina nu a început acum un an, a început în 2014, atunci când naziștii și fasciștii ucraineni au început să omoare cetățeni ruși în Donbas și Luhansk”, a spus Fico.

Peter Pellegrini, Robert Fico, Andrej Danko, politik, podpis koaliční dohody
Robert Fico și ceilalți doi lideri ai partidelor care au intrat în coaliție pentru a forma un guvern majoritar. Foto: Profimedia Images

La finalul lunii septembrie, partidul populist la lui Fico, Smer, a câștigat alegerile parlamentare cu 23,4% din voturi. Fico ar urma să preia conducerea în fruntea unei coaliții formate din trei partide.

După alegeri, guvernul de tranziție a oprit livrările de armament spre Ucraina. „Guvernul birocratic din Slovacia care pleacă de la putere nu va mai trimite materiale militare în Ucraina”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului.

Fico a fost de mult timp un apropiat al Rusiei și Uniunii Sovietice, astfel că schimbarea viziunii politice din Slovacia nu este bazată doar pe amintirile sale neplăcute despre felul în care a fost tratat în 2009 la Kiev, dar au avut și acestea un impact.

„El cu siguranță își aduce aminte ce s-a întâmplat în 2009”, a spus ministrul slovac de externe, Miroslav Wlachovsky, al cărui mandat urmează să se încheie, la summitul GLOBSEC Tatra organizat luna aceasta.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ședință crucială în Coaliție. Se decide ce pensii vor avea pensionarii din 1 ianuarie. 3 variante
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...