Exclusiv De ce este Orientul Mijlociu un punct fierbinte pe harta lumii. Expert: E locul unde se intersectează interesele celor mai multe state
În secolul în care cuvintele sunt tot mai mult înlocuite de imagine, oamenii au tendința să nu mai cerceteze în profunzime lucrurile. Aproape orice apare pe rețelele sociale pare credibil și asta duce la un alt fenomen, cel al adevărului iluzoriu. Orientul Mijlociu este poate cea mai complicată regiune de pe glob și, de aceea, este des în discuția publică. Cât de bine înțelegem, de fapt, această zonă și oamenii care trăiesc acolo? Ne explică Ioana Constantin-Bercean, cercetător științific și o bună cunoscătoare a Orientului Mijlociu, la „Pașaport Diplomatic”.
Cristina Cileacu: „Vorbim foarte des și poate uneori în necunoștință de cauză, despre ceea ce... deja se spune Al Treilea Război Mondial. Cui sunt folositoare astfel de discuții, dacă sunt folositoare?”
Ioana Constantin-Bercean: „Folositoare societal, nu au cum să fie, pentru că doar induc panică și în momentul în care se induce panica, se creează și un teren fertil pentru știri false, pentru teorii ale conspirațiilor și folosesc acestor conspiraționiști sau unor anumiți strategi, să le spunem, cu ghilimelele de rigoare, care poartă aceste războaie, fie ele convenționale, fie hibride, într-o lume în care ele nu ar mai trebui să fie, pentru că granițele deja au fost stabilite. Avem o convenție a ONU care ne spune cum ar trebui să arate aceste granițe, avem norme de drept internațional pe care le-au stabilit și care trebuiesc respectate. Or, toată această discuție și retorică despre Al Treilea Război Mondial are menirea de a slăbi poate coeziunea, în special a lumii democratice, în fața agresiunii venită din lumea nedemocratică, să-i spunem așa.”
Efectele nedorite ale cuvintelor
Cristina Cileacu: „Și această coeziune se slăbește pentru că cineva va ceda la un moment dat sau cum ar fi această slăbire a coeziunii?”
Ioana Constantin-Bercean: „Cred că este și o discuție psihologico-sociologică, pentru că lumea, în momentul în care este pusă în fața unei potențiale catastrofe, are tendința de a pune presiune în lumea liberă asupra guvernelor să oprească acel război. Noi trăim în acest moment într-un asemenea context. Apare oboseala de război, până la urmă a apărut și în Irak, a apărut și în Afganistan, a apărut la un moment dat și în Al Doilea Război Mondial, pentru că este firesc, suntem oameni până la urmă. Dar în momentul în care tu, în lumea liberă, ai acest instrument al alegerilor democrate, la acest instrument de a trage la răspundere aleșii, tu poți să exerciți această presiune asupra lor de a opri războiul, pur și simplu. Că este moral, că este etic, asta este altă discuție. În lumea nedemocratică, acest instrument nu există. Ori acolo, având această conducere de sus în jos, decizia se ia exclusiv în cercul cel mai înalt, acolo unde se decid anumite strategii. În lumea democrată, nu, avem proteste, precum vedem și noi. Nu am văzut în toată această perioadă. Și atunci, desigur că cu cât promovăm mai mult această idee de Al Treilea Război Mondial, apare teama aceasta pentru viitorul nostru pe termen mediu, pe termen lung, ce vom face? Cum ne vom descurca? Apar probleme economice, inflații societale și așa mai departe. Și atunci, desigur că în urma acestei oboseli poate să apară și această idee societală. Haideți să oprim războaiele așa cum arată ele acum și să o luăm de la capăt. Repet, nu este moral, nu este etic, dar până la urmă suntem oameni. Și în istoria omenirii s-au mai încheiat și păci nedrepte și tratate care nu au mulțumit pe toată lumea și i s-a dat un restart, un reset.”
Orientul Mijlociu, mereu misterios
Cristina Cileacu: „Orientul Mijlociu este una dintre zonele de pe glob care are foarte multe probleme nerezolvate. În egală măsură, acolo vedem că sunt folosite atât emoția, cât și pragmatismul atunci când se poartă negocieri, pentru că așa sunt oamenii din zona respectivă și mă refer aici la societăți, dar și la politicieni și la diplomați. Cum să ne uităm la știrile care nouă, din afara Orientului Mijlociu, ne par alarmante? Cum să le privim?”
Ioana Constantin-Bercean: „Orientul Mijlociu a fost, haideți să spunem, în perioada modernă, să nu mergem până acum 3000 de ani, este o civilizație în sine, cu specificul ei, la fel cum și noi, europenii, sau civilizația transatlantică, mai nouă, are anumite caracteristici. Să ne uităm la Orientul Mijlociu, nu cunosc cum se numește tehnica din televiziune, este atunci când avem o poză în poză într un film. Acel film începe cu mai multe povești și la sfârșit ele converg. La fel, putem să ne uităm și spre Orientul Mijlociu. Prima cutiuță, prima poză, putem să ne uităm înspre relația Israel-Iran, care este una dintre variabilele cele mai importante ale dinamicii Orientului Mijlociu. Apoi putem să ne uităm în următoarea poveste, în următoarea cutiuță, statele arabe, în special Arabia Saudită, Emirate, Qatar, care reprezintă în sine o forță economică, dar nu și o forță militară. Apoi, în altă cutiuță, putem să ne uităm înspre dinamica dinspre Iran și Irak. Apoi, în prima cutiuță majoră, putem să încercăm să înțelegem relaționarea dintre aceste fotografii prezentate, pentru că în această regiune avem o discuție pe două paliere: dinamica interstatală regională, în care aproape fiecare actor își dorește ceva, dar în care avem două forțe sau două state foarte sofisticate Israel și Iran, intervine și Arabia Saudită, dar Arabia Saudită depinde securitar de Statele Unite. Israelul și Iranul au o anumită autonomie, până la un punct, dar totuși cea mai mare autonomie militară securitară din regiune. Deci este această relație interstatală regională și avem apoi interesele globale, pentru că Orientul Mijlociu probabil este zona unde se intersectează interesele celor mai multe state. Dacă până la finalul Războiului Doi Mondial aveam puterile europene, Marea Britanie și până la un moment dat, până în 1920, Imperiul Britanic, Franța, Germania, care aveau niște interese și relații foarte complicate și sofisticate, în special relația Marea Britanie-Iran este de urmărit, după Al Doilea Război Mondial intervin Statele Unite, vine și Rusia, Uniunea Sovietică, fostul imperiu țarist, care preia și după al Doilea Război Mondial, deci, în tot acest amalgam de puteri europene apare America, Rusia și în urmă cu 20 de ani aproximativ intervine în acest spațiu foarte apăsat China. Iată, deja avem o poză din aceasta care este, sau pentru care am avea nevoie probabil de o săptămână să încercăm să o descifrăm sau să o punem pe hartă, dar într-un mod poate pe înțeles și punctual, cam aceasta ar fi relaționarea interstatală regional și apoi interesele externe, în special ale marilor puteri. Să nu uităm că Orientul Mijlociu, în afară de cultura și civilizația veche de trei mii de ani, este posesorul sau depozitarul unor resurse naturale foarte, foarte importante. Dacă luăm așa, Orientul Mijlociu în totalitatea lui, este regiunea numărul unu ca resurse naturale din lume.”
Instabilitatea este stabilitate
Cristina Cileacu: „Prieteniile și alianțele deopotrivă, dușmăniile din Orient se fac și se desfac în funcție de aceste interese pe care le-ați menționat și care sunt destul de sofisticate și greu de înțeles, nu merge să citim doar titlul dintr un articol, să pretindem că am înțeles ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Există totuși ceva stabil în regiune?”
Ioana Constantin-Bercean: „Stabilitatea este instabilitatea. Cred că exact această predictibilitate este impredictibilitatea. Multă vreme noi ne-am raportat la această regiune și putem în continuare să o facem, dar până la un anumit nivel, ne-am raportat din punct de vedere religios, pentru că știm că este o lume pan-musulmană, pan-islamică. S-a discutat foarte mult despre diviziunea, clivajul acesta din interiorul lumii islamului între shia și sunni. Dar dacă revenim un pic în secolul 21 sau în mod special în anul 2024, o să vedem că această discuție religioasă este completată sau va fi suprascrisă de un anume soi de strategii statale, care combină naționalismul, pe de-o parte, nu neaparat religios, deci avem un soi de identitate de aceasta, care combină atât zona religioasă, cât și cea naționalistă, nu neapărat extremistă, într-un anume soi de un anume soi de suveranitate, un anume soi de independență față poate de anumiți actori statali care, într-o perioadă colonială, nu-i așa, erau foarte prezenți în zonă. Trebuie să ne uităm în mod special înspre Iran, pentru că ce se întâmplă în regiunea aceasta, noi vedem că întotdeauna în discuție apare Iranul, indiferent dacă este un tratat, o negociere, un atac terorist, mai începe un război, finanțarea grupărilor teroriste, ce se va întâmpla, unde va fi Orientul Mijlociu peste 50 de ani? Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în Iran. Iranul este foarte bine poziționat, pentru că această comunitate șiită, deși minoritară în cadrul islamului, este foarte bine răspândită sau strategic răspândită în avantajul Iranului. Irak, Yemen, Siria, Liban, Bahrein, o comunitate șiită condusă de o monarhie sunnită și, cel mai important, probabil, este acea comunitate șiită care locuiește în partea de est a Arabiei Saudite, unde se află cele mai importante resurse naturale. Tot ce se întâmplă acolo, Iranul încearcă să controleze. Tot ce se întâmplă în regiunea Orientului Mijlociu, vin statele din lumea arabă și spun că Iranul dorește să își exporte valorile revoluționare. Dacă este un atac terorist asupra Israelului, cineva va veni și va spune că Iranul a finanțat acea grupare, ceea ce nu este greșit, de altfel. Dar nu este doar Iranul. Dacă ne uităm exclusiv la titlul de ziar sau facem o excursie la Zidul Plângerii sau în orice alt loc dorit, nu înseamnă că am și înțeles. Avem barieră lingvistică, avem barieră culturală și avem toate aceste lucruri pe care de foarte mult...”
Cristina Cileacu: „Avem 3000 de ani de istorie...”
Ioana Constantin-Bercean: „Exact. Și e ca o cutie a lui Schrodinger, ori ca pisica lui Schrodinger. Noi nu avem de unde să știm ce se întâmplă exact acolo, dacă nu vom deschide cutia. Ori pentru noi, să deschidem această cutie înseamnă să înțelegem istoria, să înțelegem măcar puțin limba și să lăsăm, să facem un pas în spate, să ieșim din pielea noastră de europeni occidentali, să nu privim tot ce se întâmplă acolo doar prin aceste lentile, să nu încercăm să-i democratizăm sau să înțelegem democrația în lumea lor, așa cum o înțelegem în lumea noastră. Pentru că, nu-i așa, căderea Cortinei de Fier și demantelarea Pactului de la Varșovia și europenizarea, occidentalizarea statelor foste satelit ale Uniunii Sovietice s-au întâmplat într-un anume sens. Primăvara arabă, care ar fi trebuit să fie echivalentul acestui moment de 1989-1990, vedem că a luat cu totul altă întorsătură. Lucrurile sunt diferite și Statele Unite s-au creat într-un context specific aparte, probabil diferit de ceea ce am fi înțeles noi acum. Și atunci Trebuie să trecem dincolo de bariera aceasta a unor etichete, a unor preconcepții, să vedem cine cu cine se înțelege și dacă într-adevăr se înțelege. Pentru că dincolo de această cultură milenară, noi ce mai avem în Orientul Mijlociu? Avem o diplomație sau o școală diplomatică extraordinară. Iar acești oameni își cunosc foarte bine propriile interese și au un anume soi de naționalism regional, nu neapărat iranian, saudit sau qatarez sau israelian, au un anume soi de apartenență civilizațională, la care nu vor renunța niciodată. Iar noi, când vedem replici sau schimburi de fraze din acestea complicate între Teheran și Washington sau între Tel Aviv și Doha, aceasta este dinamica aproape normală. Aceasta este normalitatea pentru noi poate părea foarte ciudat, dar este un schimb de replici care există de 50 de ani.”
Lecții orientale complicate
Cristina Cileacu: „Asta voiam să întreb. Suntem obișnuiți să urmărim subtilitățile diplomației din Orient, în egală măsură vin și aceste declarații foarte dure, pentru că toată lumea de acolo, când spune ceva, spune destul de direct, cel puțin în spațiul public. Cum se echilibrează aceste două viteze?”
Ioana Constantin-Bercean: „Să spunem că ambele părți, atât Occidentul, cât și regiunea în ansamblul ei se cunosc foarte bine. Să ne gândim că foarte mulți dintre liderii acestor state din Orientul Mijlociu au fost educați în Occident. Sunt vorbitori fluenți de limbă, cunosc cultura și așa mai departe. Lucruri ar putea să meargă mai puțin bine în momentul în care ar interveni o lebădă neagră. Noi nu știm care este, că dacă am ști, nu mai este lebădă neagră sau un punct de inflexiune, lucurile s-ar schimba. 1979, de exemplu, a fost un punct de inflexiune.”
Cristina Cileacu: „Revoluția din Iran.”
Ioana Constantin-Bercean: „În 1979 s-au întâmplat trei lucruri, primul dintre ele sau cel mai important - revoluția iraniană, ei tocmai au sărbătorit în februarie 45 de ani de la Revoluția iraniană. A fost atacul terorist de la Marea Moschee din Mecca, a wahabiților extremiști și a fost invazia sovietică în Afganistan. Toate acele trei lucruri au modelat poate Orientul Mijlociu, și anume dinamici, așa cum le vedem noi astăzi. Desigur că și Washingtonul, și Moscova, și Beijingul, și capitalele europene știu care este dinamica regională, dar și diplomații din capitalele Orientului Mijlociu cunosc până unde pot să întindă o limită sau să deseneze o linie roșie, liniile roșii orientale fiind cele mai fluide, pentru că acolo se desenează și a doua zi se încalcă.”
Bătălia pentru supremație
Cristina Cileacu: „Aceste declarații foarte dure ale liderilor din Orient. Toți liderii din Orient au personalități puternice, toți fac declarații care se remarcă pe scena politicii mondiale. Putem vorbi despre vreun fel de supremație în Orientul Mijlociu?”
Ioana Constantin-Bercean: „O, da! Desigur! În Orientul Mijlociu sau Orientul Mijlociu, după definirea lui ca Orient Mijlociu modern, cum ne uităm noi astăzi înspre el, acolo, la fel ca în lumea occidentală, de altfel, există o competiție mai prietenoasă, alteori mai neprietenoasă pentru leadership și pentru conducere. Acum, noi când ne uităm înspre Orientul Mijlociu, vedem așa trei state, o să includem și Turcia aici. Există cred că cel puțin zece hărți pe care le putem găsi, care includ în regiunea aceasta a Orientului Mijlociu, inclusiv Cipru, inclusiv fostele state din Uniunea Sovietică, adică depinde de moment, de context sau de situația pe care noi o discutăm. Lumea aceasta a Orientului Mijlociu o s-o încadrăm în pan-islam, o să-i spunem nu doar exclusiv arabă sau inclusiv persană. Fiind pan-musulmană, pan-islamică, includem și Turcia. Competiția pentru Orientul Mijlociu apare între Turcia, deținătoarea celei mai puternice armate din lumea musulmană, stat membru NATO, de altfel. Avem Arabia Saudită, un stat foarte bogat în resurse naturale, partener al Occidentului, foarte pragmatic. Adică în relațiile internaționale există un anume soi de geopolitică a emoției, dar, din păcate, adesea umanitarismul sau moralitatea sunt puse în plan secund. Așa funcționează de când există istorie consemnată. Nu este ceva nou. Este Arabia Saudită depozitara celor două simboluri foarte importante, deci din trei simboluri, Mecca și Medina se află în Arabia Saudită. Da, deci avem Turcia cu armata, Arabia Saudită, cu simbolurile islamului și avem Iranul, care este republică islamică în sine. Noi în lume avem trei Republicii Islamice: Pakistan, Iran și Mauritania, dar Iranul este statul din Orientul Mijlociu care deține ceea ce își dorește orice stat musulman să aibă, și anume republică, multă lume mai spune teocrată, eu am să-i spun teopolitică și să sperăm că nu va deveni tot militară, pentru că există un anume trend, dar asta poate va fi o discuție în viitor. Deci, iată, avem trei state care fiecare deține unul dintre elementele cele mai importante de care un stat are nevoie pentru a deveni lider regional. Niciunul dintre statele Orientului Mijlociu nu le are pe toate trei. Și atunci este această competiție. Turcia a fost considerată multă vreme ca a fi un front runner, a fi în pole position pentru a lua acest rol de lider al lumii musulmane, pentru că, nu-i așa, era membru NATO, stat cu tendințe de democratizare, stat secular de altfel. Dar s-au pierdut niște tempouri acolo, discuția este mai lungă și puțin mai complicată. Arabia Saudită, neavând capacitatea, capabilitatea militară și fiind... Arabia Saudită poate fi considerată ca o zonă tampon, dacă putem spune asta, atât între Israel și Iran, atât între Occident și Iran. Vedeți, tot timpul vorbim despre Iran, pentru că spuneam că Iranul are acest avantaj. Deci, deci am trecut prin Arabia Saudită, am ajuns în Iran. Pentru iranieni este puțin mai complicat, deși cred că ei sunt cei mai dornici în acest moment să devină liderii lumii islamice, pentru că ei sunt șiiți. Este o republică majoritar șiită și, deși există aceste comunități șiite răspândite în Orientul Mijlociu, în lumea islamului și ismul, nu este văzut chiar cu ochi foarte buni. Sunt văzute ca suniți școala sunită, școala, Hana. Acestea sunt nu școlile acelea sofisticate ale islamului, ci este complicat pentru Iran să aibă aceste pretenții, Dar asta nu înseamnă că ei renunță sau că vor renunța într un viitor predictibil.”
Emblema relațiilor sofisticate
Cristina Cileacu: „Ultima întrebare este despre cum s-au schimbat relațiile din Orient, dacă s-au schimbat după atacul terorist din 7 octombrie anul trecut făcut de Hamas împotriva Israelului.”
Ioana Constantin-Bercean: „Asupra Orientului Mijlociu există două viziuni foarte recente care, până într-un punct, ar putea fi considerate convergente, și anume că toată lumea își dorește pace, stabilitate. Or, stabilitatea Orientului Mijlociu ar fi foarte interesantă de studiat, pentru că niciodată nu a fost. Dar, există viziunea aceasta a lui Barack Obama, fostul președinte Barack Obama, care a venit pentru prima oară, a fost primul președinte american care a propus o pace care să înceapă dinspre lumea musulmană spre Israel. Deci nu de la Tel Aviv încolo. S-a dus la Cairo, a ținut acel faimos discurs în care a menționat școala Al-Azhar, toată acea școală sunnită faimoasă și a recunoscut: „Și noi am făcut greșeli, noi, Occidentul, noi, America”. Repet, între Iran și Statele Unite, ceea ce este o istorie foarte complicată. Am făcut și noi greșeli, au făcut și greșeli. Trebuie să ne întâlnim la mijloc, să găsim o cale spre stabilizarea regiunii. Deci este această viziune dinspre lumea musulmană spre Israel. Apoi este viziunea președintelui Donald Trump, care a venit propunând acele acordurile Abraham, care nu sunt noi de altfel, să știți că sămânța celor acolo el a fost servit de pe vremea lui președintelui Kennedy, care a încercat o apropiere între șiiți și sunniți, prin intermediul Egiptului. Președintele Trump ce propune? Tranzacțional, își dorea să plătească foarte mult cetățenii aceștia palestinieni să nu își mai dorească un stat, semnarea acordurilor Abraham să normalizeze toate relațiile Israelului cu toate lumea arabă din această regiune. Știm că Egiptul a fost primul stat care a recunoscut Israelul ca stat independent național, dar paradoxul a fost acolo că atâta vreme cât Arabia Saudită, cum spuneam, unul dintre pretendenții la titlul de lider al lumii al lumii musulmane, nu a semnat acele acorduri, ele nu prea aveau valoare de întrebuințare. Înainte de atacul terorist din 7 octombrie 2023 se discuta despre această normalizare Arabia Saudită- Israel. În perspectiva mea, asta din punctul meu de vedere. Era un drum lung până acolo, dar începeau discuții, discuții care au fost reluate nu din anii 2000-2002. Deci, iată, nimic nu este nou, totul revine din spate. Acum, problema este că după acele atacuri teroriste trebuie să înțelegem un lucru nici saudiții, nici iranienii nu mor neapărat de grija palestinienilor. Este un instrument. în momentul în care Casa Regală, Casa Saudită sau orice monarhie din Golf se va dezice de cauza palestiniană, s-ar putea să se confrunte cu revolte interne și asta este o problemă pentru ei. Și atunci pentru Arabia Saudită este foarte complicat în acest moment să revină la acea normalizare cu Israelul, fără ca un stat palestinian independent să fie creat. S-a și spus, de altfel, au fost declarații făcute atât de prințul moștenitor al casei saudite, cât și de Ministerul Miniștrilor de Externe și au spus reluăm. Nu am renunțat la dialogul cu Israel, dar condiția acum a urcat deja. Cea mai importantă condiție este crearea unui stat palestinian.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
