Cutremur în Nepal, resimțit și în India la New Dehli. Cel puțin 150 de persoane au murit iar 100 sunt rănite

Data actualizării: Data publicării:
casa daramata in nepal din cauza cutremurului
Oamenii își caută bunurile printre dărâmături după cutremur, în Thaple, Jajarkot. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE Cel puţin 150 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în Nepal, când un cutremur puternic a lovit zona de vest a oraşului Jajarkot, au declarat oficialii locali sâmbătă, în timp ce casele din zonă s-au prăbuşit şi clădirile s-au zdruncinat până la New Delhi din India vecină , relatează Reuters.

Cutremurul s-a produs la ora locală ora 23:47 , vineri, având o magnitudine de 6,4, a anunţat Centrul Naţional Seismologic din Nepal. Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe a măsurat cutremurul la 5,7, retrogradându-l de la 6,2, în timp ce U.S. Geological Survey l-a situat la 5,6.

Cutremurul este cel mai grav din 2015, când aproximativ 9.000 de oameni au fost ucişi în două cutremure. Oraşe întregi, temple vechi de secole şi alte situri istorice au fost reduse la ruine atunci, cu peste un milion de case distruse, costul pentru economie fiind de 6 miliarde de dolari.

Epicentrul a fost situat la 42 km sud de Jumla, în apropiere de graniţa cu Tibet, potrivit Institutului american de geofizică US Geological Survey (USGS).

„Numărul răniților ar putea fi de sute și numărul deceselor ar putea crește”, a declarat oficialul districtului Jajarkot, Harish Chandra Sharma, pentru Reuters.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Kuber Kadayat, a declarat că 92 de persoane au fost ucise în Jajarkot și 36 în districtul vecin Rukum West, ambele în provincia Karnali. Epicentrul a fost în satul Ramidanda. Cel puțin 85 de persoane au fost rănite în Rukum West și 55 în Jajarkot, a declarat un oficial din biroul primului ministru, în timp ce Sharma a spus că cel puțin 50 de persoane se aflau în spitale numai în Jajarkot.

„Multe case s-au prăbușit, multe altele s-au ales cu crăpături. Mii de locuitori au petrecut toată noaptea pe terenuri reci și deschise, deoarece erau prea speriați să intre în casele crăpate, când au lovit replicile”, a spus Sharma. „Eu însumi nu am putut să intru în casă.”

Înainte de căutare și salvare trebuie să fie curățate drumurile blocate de alunecările de teren, declanșate de cutremur, pentru a ajunge în zonele afectate, a declarat ofițerul de poliție Namaraj Bhattarai. Prim-ministrul Pushpa Kamal Dahal a zburat în zonă sâmbătă dimineața cu o echipă medicală a armatei formată din 16 membri pentru a supraveghea căutarea și salvarea, a transmis biroul său.

Districtele Jajarkot şi Rukum West, la sud de epicentru, sunt până acum cele mai afectate din provincia de graniţă Karnali.

Prim-ministrul nepalez Pushpa Kamal şi-a exprimat „profunda tristeţe pentru daunele umane şi fizice cauzate de cutremur”.

Cutremurele sunt frecvente în Nepal, care se află pe o falie geologică majoră, unde placa tectonica indiană se scufundă în placa eurasiatică, formând Himalaya.

În noiembrie 2022, un seism cu magnitudinea 5,6 s-a soldat cu şase morţi în districtul Doti, în apropiere de Jumla.

---știre inițială---

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 pe scare Richter s-a produs vineri în vestul Nepalului, a raportat Centrul Național de Seismologie din Nepal. Locuitorii din zonele afectate au spus că seismul a provocat prăbușirea unor case și a afectat mai multe clădiri din New Delhi, India, transmite Reuters.

Centrul Nepalez de Seismologie a transmis că seismul a avut loc la ora locală 23:47 în districtul Jajarkot din provincia Karnali. Jajarkot se află la aproximativ 500 km vest de capitala Kathmandu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Casele s-au prăbușit. Oamenii au ieșit în grabă din casele lor. Sunt în mulțimea de rezidenți îngroziți. Încercăm să găsim detalii despre daune", a declarat oficialul de poliție Santosh Rokka.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cel puțin 20 de persoane au fost transportate de urgență la spital cu răni, a declarat oficialul districtului Jajarkot, Suresh Sunar, pentru Reuters.

„Eu însumi sunt în aer liber. Colectăm detalii, dar din cauza frigului și a nopții este dificil să obținem informații din zone îndepărtate", a spus acesta. „Am mobilizat personal de salvare”.

Cutremurul a zguduit și clădiri din New Delhi, la aproximativ 600 km distanță, potrivit martorilor Reuters.

Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ) a evaluat cutremurul la o magnitudine de 6,2 și o adâncime de 10 km (6,2 mile).

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri