Curtea Penală Internaţională deschide două cazuri de crime de război împotriva Rusiei (New York Times)

Data publicării:
karim khan curtea penala internationala
Karim Khan, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale. Foto: Profimedia

Curtea Penală Internaţională (CPI) îi ia în vizor pe ruşii care au comis crime de război în Ucraina, a relatat luni publicaţia americană New York Times, citând două prime dosare vizând deportarea de copii ucraineni în Rusia şi lovituri deliberate asupra infrastructurilor civile, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Biroul procurorului CPI, cu sediul la Haga, a declarat că nu va face „niciun comentariu” cu privire la această informaţie. Potrivit publicaţiei americane, primul dosar vizează răpirea copiilor ucraineni care ar fi fost apoi trimişi spre adopţie sau în tabere de reeducare.

Cel de-al doilea dosar se referă la acuzaţiile potrivit cărora forţele ruse au ţintit în mod deliberat cu rachete infrastructuri civile, precum centrale electrice şi hidrocentrale. Curtea, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, ar intenţiona - potrivit New York Times - să ceară mandate de arestare împotriva mai multor persoane.

Ziarul citează, sub rezerva anonimatului, actuali şi foşti responsabili ai CPI şi nu a oferit niciun detaliu despre cine şi când ar fi inculpat. CPI anchetează de peste un an eventuale crime de război sau împotriva umanităţii comise în timpul ofensivei ruse în Ucraina.

Procurorul său, Karim Khan, a declarat anterior luna aceasta, după o vizită în Ucraina, că presupusele răpiri de copii constituie „obiectul unei anchete prioritare”. „Copiii nu pot să fie trataţi ca pradă de război”, a declarat el într-un comunicat în 7 martie.

Khan a subliniat că vizitase o casă de copii în sudul Ucrainei, care era „goală, în urma presupusei deportări a copiilor din Ucraina spre Federaţia Rusă” şi alte zone ocupate. Procurorul a spus că anchetează atacuri împotriva „infrastructurilor civile critice” şi că a vizitat mai multe asemenea locuri lovite.

Khan a adăugat că are „sentimentul că impulsul pentru justiţie se accelerează”. Procurorul CPI a descris anterior Ucraina drept o "scenă a crimei" şi s-a deplasat de asemenea în localitatea Bucea, în apropiere de Kiev, unde jurnalişti de la AFP au văzut cel puţin 20 de cadavre zăcând în stradă.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, dar Kievul a acceptat competenţa Curţii pe teritoriul său şi colaborează cu procurorul. Rusia neagă acuzaţiile de crime de război. Experţii au admis că este puţin probabil ca ea să-i predea pe suspecţi, notează AFP.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...