Cum s-au năruit planurile lui Putin de a stârni o revoltă separatistă la granița României (The Economist)
Când Rusia a atacat prima dată Ucraina în 2014, Bugeacul era o zonă problematică pentru Kiev. Mai puțin de jumătate din populația regiunii era de etnie ucraineană. Era o zonă săracă și, din motive istorice și economice, mulți credeau că Vladimir Putin ar putea fi salvatorul lor. Încercările Rusiei de a stârni un conflict în această regiune de graniță a Ucrainei au eșuat însă, iar sentimentul prorus „s-a prăbușit” complet după invazia Rusiei, relatează The Economist.
Forțele ucrainene i-au oprit pe rușii care au vrut să trimită în Bugeac trupe de comando la începutul invaziei din 2022, iar serviciile de securitate au arestat zeci de agenți ai rușilor.
Cu toate că Rusia a avariat și provocat închiderea unuia dintre cele două poduri care leagă Bugeacul de restul țării, ei nu au reușit să îl închidă și pe celălalt.
În doar 200 de ani de istorie, controlul asupra teritoriului a ceea ce este acum Basarabia ucraineană s-a schimbat de 9 ori. Cucerit de ruși de la otomani la începutul secolului al XIX-lea, Bugeacul a devenit pământ românesc în perioada interbelică și a făcut parte din Ucraina sovietică după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
În afară de ucraineni, în Bugeac locuiesc ruși, moldoveni, găgăuzi, bulgari și albanezi a căror limbă de trecere este rusa, în loc de ucraineană, și pentru care Rusia era protectorul lor istoric.
Oleg Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, care include Bugeacul, spune că sentimentul prorus a scăzut după 2014 și „s-a prăbușit” după invazia din februarie 2022.
Unul dintre motivele invocate de oficialul ucrainean este faptul că posturile TV rusești de propagandă transmise prin satelit au fost blocate – cu ajutorul Franței – începând din 2015.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
De atunci, Bugeacul nu a fost doar un teritoriu pașnic, ci și un colac de salvare pentru Ucraina. Sute de camioane trec pe aici zilnic, încărcate cu grâne și alte produse de export care sunt apoi transportate în afara țării din porturile Ismail și Reni sau prin România.
„Oamenii sunt mândri că sunt ucraineni”
Cu zece ani în urmă, principalul drum care traversează Bugeacul dinspre Odesa era groaznic, iar Ismail arăta ca o localitate de la capătul lumii. Nu mai este cazul. Drumul a fost îmbunătățit și o linie de feribot a fost deschisă în 2020, care leagă regiunea de România și, totodată, de restul Europei. Atacurile rusești nu au reușit să distrugă această cale de acces.
În ultimii ani, cramele și turismul în general au înflorit în Bugeac, cu toate că recuperarea după perioada sovietică a fost una greoaie.
Aproximativ 8.000 de marinari muncesc din portul din Ismail. Cei care erau aici când războiul a izbucnit au rămas blocați din cauza interdicției de a părăsi țara, care se aplică pentru toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, dar cei mai mulți dintre marinarii care erau plecați cu vasul nu s-au mai întors.
Cu toate că Ismailul a fost lovit de rachetele rusești, războiul a adus și beneficii. Afacerile și refugiații din porturile închise din Herson și Nikolaev s-au mutat aici.
„Oamenii sunt mândri că sunt ucraineni”, a spus primarul Andrii Abramcenko, care a semnalat clar în 2014 și 2022 că orașul Ismail nu vrea să aibă nicio legătură cu Rusia.
În satul predominant moldovean Hlîboka aflat pe malul lagunei Sasic, devastată de încercările din perioada sovietică de a o transforma într-un lac de apă dulce, istoria locului se citește cel mai bine în zona cimitirului.
Osemintele cazacilor îngropați aici în secolul al XVIII-lea și a urmașilor lor se ivesc la suprafața marginii nisipoase a cimitirului și cad într-un final pe plaja din apropiere – nivelul apei din laguna Sasic este în creștere, iar țărmul se erodează.
Pașnica „lume rusească”, iluzia promovată de propaganda rusă care a fost distrusă după declanșarea invaziei
La capătul celălalt al cimitirului este îngropat Sașa Gorun, profesorul de istorie al școlii din sat, care a murit luptând împotriva rușilor în luna mai a anului trecut.
Maria Cekir (80 de ani), care i-a fost profesoară lui Gorun pe vremea când era directoarea școlii, spune că nu cunoaște pe nimeni în sat care să fie de partea Rusiei.
Mulți străini cred că locuitorii mai în vârstă ai Bugeacului sunt în general proruși și nostalgici după vremurile sovietice. În realitate, când Rusia a atacat în 2022, localnicii erau îngroziți de posibilitatea ca trupele rusești să debarce aici.
„Când aud oamenii că vorbesc rusă, îi cert. Băieții noștri se luptă cu rușii și eu nu vreau să mai vorbesc vreodată rusă”, a spus Cekir.
Hanna Șelest, o analistă din Odesa, spune că nu este deloc surprinsă că rușii n-au reușit să pornească o răscoală anti-ucraineană în Bugeac. Războiul din Donbas a distrus orice urmă de încredere pe care localnicii o mai aveau în propaganda rusească despre pașnica „lume rusească”.
În același timp, guvernul de la Kiev a început să acorde tot mai multă atenție regiunii. Cu zece ani în urmă, fermierii din sate ca Utkonosivka își vindeau varza în Rusia și au dat vina pe guvernul ucrainean când războiul le-a distrus afacerea. Acum, ei au găsit alte piețe, iar resentimentele față de guvern s-au risipit.
Cu toate că pericolul separatismului s-a evaporat, amenințarea corupției rămâne prezentă. Ivan Rusev, un cercetător și activist de mediu, spune că armata a închis zone din parcurile naționale din Bugeac. Gardienii care păzeau parcurile nu mai au nicio putere acolo.
În interiorul acestor regiuni, oamenii care au relații avantajoase pun mâna pe pământuri, pe care le transformă în terenuri agricole sau parcuri de vânătoare.
Corupția înflorește în timp ce toată atenția merge înspre războiul din estul țării împotriva Rusiei, iar acesta nu este un semn bun. Întrebat despre acuzațiile aduse de Rusev, guvernatorul Odesei, Kiper, a răspuns scurt: „Mulțumesc că m-ați informat.”
Editor : Raul Nețoiu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
