Cum s-a folosit China de un cont fals al unui presupus „biolog elvețian” pentru răspândirea unui fake news despre COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
imagine sugestivă cu un om care e capturat de fake news
Presa de stat din China a lansat un nou fake news despre COVID-19, în care era implicat un presupus „biolog elvețian”. Sursă foto: Getty Images

Ambasada Elveției în China a cerut mass-mediei chineze să renunțe la articolele și postările care conțin știri „false” despre originea virusului SARS-CoV-2. Într-o postare pe Twitter, misiunea diplomatică a Elveției în Beijing a transmis că un presupus biolog elvețian care fusese citat ca expert în presa chineză în ultimele zile nu există, scrie BBC News.

Mass-media de stat din China au distribuit articole însoțite de comentariile contului „Wilson Edwards” despre originile Covid-19 și independența OMS.

„Deși apreciem atenția acordată țării noastre, Ambasada Elveției trebuie, din păcate, să informeze publicul chinez că știrile despre pandemie în care apare numele Wilson Edwards sunt false", a declarat ambasada Elveției într-un comunicat postat pe Twitter.

Organizații de presă precum CGTN, Shanghai Daily sau Global Times l-au citat pe așa-numitul biolog pe baza profilului său de Facebook.

Cu toate acestea, Ambasada Elveției în China a declarat că contul de Facebook atribuit așa-numitului Wilson Edwards a fost deschis în urmă cu două săptămâni și avea doar trei prieteni. „Este foarte probabil ca acest cont de Facebook să nu fi fost deschis în scopurile cunoscute pentru care cineva deschide un cont pe o rețea socială", a adăugat ambasada Elveției.

Misiunea diplomatică a mai spus că nu s-a descoperit niciun registru al unui cetățean elvețian cu numele „Wilson Edwards” și nici articole academice care să fie semnate de acest nume.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un articol publicat pe China Daily, cotidianul în limba engleză deținut de Departamentul de Publicitate al Partidului Comunist Chinez, se precizează: „Wilson Edwards a spus pe contul său de Facebook că - în calitate de biolog, am fost consternat în ultimele luni de cum a fost politizată urmărirea originii Covid-19 - ”.

Ulterior, instituțiile de presă din China au modificat textele, iar în versiunea modificată, toate referințele la numele Wilson Edwards au fost eliminate.

Astfel, platforma digitală a cotidianului Shanghai Daily a spus într-o postare: „Un biolog european a ieșit în prim plan cu o afirmație surprinzătoare conform căreia un grup consultativ al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind urmărirea originilor agenților patogeni, inclusiv virusul responsabil de pandemia Covid-19, ar fi devenit un instrument politic”.

De asemenea, cotidianul a adăugat că biologul a fost îngrijorat de „independența OMS” și l-a citat pe acesta, spunând că „SUA sunt atât de obsedate să atace China cu privire la problema urmăririi originii COVID-19, încât este reticentă să deschidă ochii la date și constatări”.

Ambasada elvețiană din China a cerut cu amabilitate ca poveștile să fie eliminate sau corectate.

Citește și: 
China și Rusia, front comun în teoria conspirației: Coronavirusul ar fi scăpat dintr-un laborator militar din SUA

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”